Acasă Eveniment Polițiștii au prins în flagrant doi hoți care furau dintr-o mașină parcată....

Polițiștii au prins în flagrant doi hoți care furau dintr-o mașină parcată. Tâlharii au fost arestați preventiv

DISTRIBUIȚI

Miercuri, 29 iunie, în jurul orei 19.15, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au surprins în flagrant doi hoți care au furat două poșete dintr-o mașină parcată pe strada Gheorghe Adam. Acum, oamenii legii efectuează cercetări față de doi bărbați, în vârstă de 31 și 36 de ani, care au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Caraș-Severin.

„În fapt, la data de 29 iunie 2022, în jurul orei 19:15, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au surprins în flagrant delict doi bărbați, în vârstă de 31 și 36 de ani, în timp ce ar fi sustras două poșete, dintr-un autoturism parcat pe strada Gheorghe Adam din municipiul Timișoara, după care au plecat cu ajutorul unui autoturism. Polițiștii au procedat la urmărirea în trafic a autoturismului, reușind oprirea acestuia pe strada Virtuții din municipiul Timișoara, cei doi bărbați fiind conduși la sediul poliției pentru audieri.

În urma verificărilor și administrării probatoriului, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Caraș-Severin. Polițiștii continuă cercetările în vedere documentării activității infracționale a bărbaților”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Comentarii

comentarii