Acasă Eveniment Polițiștii din Timiș au confiscat un kilogram de cannabis

Polițiștii din Timiș au confiscat un kilogram de cannabis

DISTRIBUIȚI

cannabisPoliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate din Timiș și procurorii DIICOT au efectuat șase percheziţii domiciliare la membrii unei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de risc. “Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2013, cei  şase membri ai grupării infracţionale, cu vârste între 20 şi 34 de ani, ar fi comercializat şi distribuit droguri de risc (cannabis) pe raza oraşului Sânnicolau Mare şi municipiului Timişoara”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor un kilogram de cannabis și au pus în executare cinci mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara, pentru audieri. Pe numele acestora au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. La activităţi au participat şi jandarmi.

Comentarii

comentarii