Acasă Eveniment Polițiștii l-au identificat pe cetăţeanul afgan, acuzat de omor şi tentativă de...

Polițiștii l-au identificat pe cetăţeanul afgan, acuzat de omor şi tentativă de omor asupra a doi conaţionali

DISTRIBUIȚI

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, în lipsă, faţă de un cetăţean afgan, pentru infracţiunile de omor şi tentativă de omor, comise asupra a doi conaţionali, săptămâna trecută, în zona Gării de Nord din Timişoara.

”În fapt, s-a reţinut că pe 19 aprilie inculpatul A.F., cetăţean afgan, în timp ce se deplasa alături de alţi trei migranţi afgani, pe bulevardul Republicii din Timişoara, ar fi aplicat, în spate, victimei I.A.J., la rândul său migrant, o lovitură cu un cuţit, producându-i o plagă înjunghiată penetrantă, soldată cu hemoragie, leziune traumatică gravă ce a condus la decesul victimei, în scurt timp, la spital”, precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, într-un comunicat transmis miercuri AGERRES.

În prealabil, în acelaşi context, inculpatul ar fi aplicat o lovitură de cuţit şi unui alt migrant, respectiv persoanei vătămate K.N., lovitură soldată cu o plagă înjunghiată care a impus internarea acestuia, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

După comiterea faptelor, inculpatul a fugit şi s-a ascuns, în scopul sustragerii de la urmărirea penală, iar până la acest moment procesual nu s-a reuşit depistarea şi audierea sa. Astfel, în cursul zilei de miercuri, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de făptuitor, în lipsă.

 

Comentarii

comentarii