Acasă Actualitate Polițiștii locali acționează pe tramvaie, autobuze și troleibuze în Timișoara, pentru a...

Polițiștii locali acționează pe tramvaie, autobuze și troleibuze în Timișoara, pentru a preveni furturile din buzunare și poșete

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali acționează din nou în această săptămână, pe mijloacele de transport în comun, alături de jandarmi. Scopul acestor acțiuni este de a preveni furturile din buzunare și poșete, dar și de a lua măsurile legale în cazul altor fapte de natură contravențională care pot avea loc în mijloacele de transport ori în stațiile acestora, cum ar fi tulburarea liniștii publice, apelarea la mila publică, deteriorările, fumatul și consumul de alcool.

Patrulele mixte au acționat ieri pe principalele rute cunoscute ca fiind problematice, cum sunt Gara de Nord, Piața Sinaia, Maria, 700, Catedrală, Traian, Bălcescu, fiind luate și măsuri de sancționare acolo unde au fost constatate nereguli precum tulburarea liniștii publice, apelarea în mod repetat la mila publicului, aruncarea de deșeuri în mijloacele de transport etc.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, principalul scop fiind în primul rând acela de a preveni comiterea de acte de furt, dar și de a lua măsurile legale în ceea ce privește persoanele care încalcă prevederile legale în momentul în care circulă cu mijloacele de transport în comun.

Comentarii

comentarii