Acasă Actualitate Polițiștii locali din Timișoara, ieșiți să împartă… măști de protecție

Polițiștii locali din Timișoara, ieșiți să împartă… măști de protecție

240
DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali din Timișoara au ieșit puțin din tiparele ultimei perioade, în care, sub coordonarea Prefecturii Județului Timiș, au participat la controale în spațiile aglomerate din Timișoara și județ. Dacă înainte împărțeau doar amenzi, acum, în ultima perioadă, în acțiuni comune cu Societatea Metropolitană de Transport Timișoara (SMTT), polițiștii locali au împărțit… măști de protecție.

„Poliția Locală Timișoara a demarat în această perioadă, în colaborare cu Societatea Metropolitană de Transport Timișoara, acțiuni comune pe mijloacele de transport de pe raza municipiului, având ca principal scop informarea și conștientizarea cetățenilor cu privire la necesitatea purtării măștii de protecție în spațiul public. Cu această ocazie, polițiștii locali au împărțit inclusiv măști de protecție în special persoanelor vârstnice care se deplasau cu mijloacele de transport și care nu întotdeauna dispun de fondurile necesare pentru achiziționarea de măști care să fie schimbate la fiecare 4 ore așa cum ar trebui”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoaramiercuri, 18 noiembrie.

Despre obligativitatea purtării măștii, aceștia mai transmit: „Poliția Locală Timișoara reamintește că, potrivit Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș nr. 71/08.11.2020, pe întreg teritoriul județului Timiș este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, în toate spațiile publice închise și deschise. Este permisă înlăturarea măștii, pentru perioade scurte de timp, în vederea fumatului, consumul de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minimum doi metri față de alte persoane. Nerespectarea acestor măsuri se sancționează conform Legii nr. 55/2020 cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei. Acțiunile de acest gen continuă și în perioadă următoare”.

Comentarii

comentarii