Acasă Eveniment Polițiștii locali s-au pus de dat amenzi pentru cei surprinși de camerele...

Polițiștii locali s-au pus de dat amenzi pentru cei surprinși de camerele video încălcând legea

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră acționează zilnic pentru a lua măsurile legale în cazul conducătorilor auto care opresc sau staționează cu autovehiculele în zona centrală a municipiului, restricționată prin indicatoare rutiere, ori pătrund cu autovehiculele în zona pietonală acolo unde acest lucru este interzis. Astfel, numai în ultima săptămână au fost aplicate 135 de sancțiuni contravenționale, fiind aplicate și 245 colante autoadezive conducătorilor auto care nu s-au prezentat la mașini, acestora urmând a le fi încheiate procesele verbale de constatare a contravenției după identificarea conducătorului auto. Sancțiunile, conform OUG 195/2002, sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă. Un alt aspect care trebuie menționat este acela că se monitorizează permanent și situația celor care pătrund cu autovehiculele în zonele interzise, aceștia fiind surprinși de camerele de luat vederi amplasate în centrul orașului, cele mai multe încălcări ale legislației fiind semnalate în Piața Libertății. Numai săptămâna trecută un număr de 36 de conducători auto au fost depistați în această situație, urmând ca și aceștia să fie sancționați după identificare în baza înregistrărilor video. Atragem atenția așadar conducătorilor auto să respecte indicatoarele rutiere și să nu încalce legislația, în caz contrar fiind sancționați.

Amenzi pentru conducătorii de mopede și motociclete care trec prin pasajul pietonal de pe str. Jiul

De asemenea, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au constatat că în ultimele trei zile un număr de 6 conducători de mopede au circulat cu astfel de vehicule prin pasajul pietonal de pe str. Jiul, aceștia urmând să fie identificați și sancționați. Reamintim că în această locație există indicator care interzice pătrunderea mopedelor, moticicletelor etc prin pasajul pietonal, fiind amplasate și camere video pentru a-i depista pe cei care nu respectă legislația în vigoare. Sancțiunile prevăzute de OUG 195/2002 pentru astfel de fapte sunt între 290 și 435 lei și 2 puncte penalizare la permis. Cetățenii au reclamat în mai multe rânduri că persoane care conduc mopede sau motociclete circulă cu acestea prin pasajul pietonal și, din cauza faptului că acesta este închis, în interior aerul devine irespirabil pentru pietonii și bicicliștii care trec prin pasaj. Poliția Locală Timișoara face apel la aceste categorii de conducători să respecte prevederile legale, în caz contrar fiind sancționați.

Comentarii

comentarii