Poliţistul pensionar, care şi-a bătut cu bestialitate fosta iubită în stradă, a fost găsit spânzurat în casa sa din Zărand. În luna mai, bărbatul a fost la un pas să o omoare pe femeie în parcarea din faţa blocului ei.
Atunci, ziua în amiaza mare, fostul poliţist s-a urcat cu forţa în maşina femeii, s-a năpustit asupra ei şi a lovit-o.
Atacul a continuat şi în afara maşinii unde femeia s-a târât cu ultimele puteri. 20 de minute de tortură continuă. Până nu a leşinat, nimeni nu a sărit să o apere. Episoade de violenţă au existat şi în timpul relaţiei, dar atacul feroce ar fi fost provocat de decizia femeii de a rupe orice legătură cu el.
“A deschis uşa la maşină şi m-a strâns de gât. ‘Te omor! Te omor!’, a spus şi nu ştiu cum am scăpat din maşină. Am văzut un bărbat venind, m-am prins de ăla să mă ajute, că mă omoară, şi ăla mi-a zis: ‘Nu se întâmplă nimic, ce se întâmplă’ şi a plecat. El a venit după mine, m-a trântit jos, mi-a pus mâinile pe gură şi pe nas să mă sufoce”, a povestit atunci femeia agresată.
Cuprins de remuşcări, se pare că fostul om al legii a decis acum să îşi încheie socotelile cu viaţa. Bărbatul a fost găsit spânzurt în casa lui.