Acum, când autorităţile europene de mediu sunt cu ochii pe România, autorităţile române parcă fac totul înadins pentru ai sfida pe toţi. României i s-a pus în vedere să îşi rezolve problema cu praful în maxim două luni, altfel, sancţiunile vor curge gârlă. Tocmai acum, în plin scandal, pe capul bănățenilor din sud-vestul României a reapărut un blestem ce-i urmăreşte de ani buni: poluarea cu nisip şi praf de la Moldova Nouă.
„Iazul este în prezent un imens depozit neprotejat de deşeuri miniere, cu suprafaţa de cca. 150 ha, format din particule fine rezultatate prin decantarea timp de peste 40 de ani a apelor industriale provenite de la uzina de preparare a cuprului, aparţinând aceleaşi societăţi care, începând cu anul 2009, a intrat in proces de lichidare. Poluarea însă nu a fost lichidată. În această perioadă, cea mai afectată de poluare este localitatea Coronini, care este situată la o distanţă de cca. 3,5 Km de iaz şi unde, în data de 8 aprilie, vizibilitatea era redusă sub 10 m, inclusiv pe porţiunea de drum naţional între Moldova Nouă şi Coronini. Sunt afectate de poluare cursurile naturale de apă, izvoarele, fântânile, terenurile agricole şi gospodăriile populaţiei”, spune Corneliu Sturza Popovici, preşedintele GEC Nera.
Toată zona oraşului a fost acoperită încă de ieri cu nori de nisip fin provenit de pe iazul tehnic de decantare de la Tăuşani, de pe malul Dunării. Vremea caldă din ultimele zile a dus la producerea unor curenţi puternici de aer în bazinul Moldova Nouă. Este vorba de un vânt de primăvară numit de localnici ,,Gorneacul”. Acesta bate dinspre vest şi a ridicat nori de nisip fin de pe fostul iaz tehnic de decantare ce a aparţinut Exploataţiei Miniere Moldova Nouă.
Astfel, oraşul din Clisura Dunării este acoperit de un nor de praf, ori de câte ori bate vântul mai tare. Totul se întâmplă deoarece la fosta S.C. Moldomin S.A. nu se mai lucrează de mai mult timp, iar iazul tehnic este secat. Iazul de decantare este plin cu nisip tehnologic foarte fin, de culoare albă, rezultat în urma obţinerii cuprului din minereul de bauxită. Societatea este închisă de peste patru ani, în prezent fiind în faliment. Odată cu disponibilizarea angajaţilor, a fost oprită şi staţia de pompare care asigura umplerea cu apă a lacului – în felul acesta nisipul fiind ţinut sub control.
Norii de praf sunt purtaţi peste Dunăre şi ajung în localităţile din Serbia şi, din această cauză, nu de puţine ori, România a fost în pragul unor scandaluri internaţionale din cauza poulării. Locuitorii sunt exasperaţi, dar nu au ce să facă fiindcă intreprinderea minieră nu mai există, iar autorităţile de mediu sunt şi ele ca apa sfinţită: există, dar se poate spune că nu au nici un efect. Particolele de nisip sunt aşa de fine încât praful intră în maşină şi în casă. Praful afectează şi agricultura – mai ales pomii care sunt în perioada de înflorire. Din cauza prafului, oamenii nu pot scoate animalele la câmp, la păscut.
„Deşi, aparent, disconfortul generalizat este principalul impact al poluării, în fapt, cea mai importantă consecinţă este contaminarea organismelor vii cu particule de zinc şi cupru. Statistici prezentate de municipalitatea din Veliko Gradište (Serbia), zonă grav afectată cu alte ocazii de aceeaşi poluare, arată o creştere semnificativă în ultimii 15 ani a cazurilor de cancer de ficat, rinichi şi colon la locuitorii din Serbia care domiciliază în zona afectată de poluare. Poluarea cu deşeuri miniere din această perioadă este monitorizată de către un grup de 5 voluntari ai Grupului Ecologic de Colaborare Nera în cadrul implementării proiectul „Poluarea transfrontalieră cu deşeuri miniere pe Dunăre, realitate şi în acelaşi timp bombă mediatică” finanţat prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia” mai spune Sturza.
