Acasă Eveniment Pompieri din vestul țării, pregătiţi să intre în lupta cu focul din...

Pompieri din vestul țării, pregătiţi să intre în lupta cu focul din Australia

DISTRIBUIȚI

România are pregătite deja mai multe detaşamente de pompieri militari, care aşteaptă doar un semn din partea autorităţilor australiene, pentru a intra în lupta cu incendiile devastatoare.

Pompierii români care vor merge în Australia sunt militari cu o vastă experienţă la intervenţia şi stingerea incendiilor de pădure, iar unii dintre ei au mai fost detaşaţi la misiuni asemănătoare în alte ţări, potrivit informaţiilor obţinute de observator.tv.

70 de pompieri români, gata să intre în lupta cu focul din Australia

Ministerul Afacerilor Interne informează că răspunde apelului lansat la nivel european și are forțe pregătite pentru a fi trimise în Australia, după ce, la nivelul UE, a fost activat Mecanismul de Protecție Civilă (EUCPM), ca urmare a incendiilor generalizate din Australia.

Astfel, România a pregătit deja efective de pompieri militari, gata să plece în orice moment în Australia. Pompierii români urmează să fie transportaţi în Australia cu o aeronavă militară de transport a Forţelor Aeriene Române.

Potrivit datelor obţinute de observator.tv, este vorba despre aproximativ 70 de pompieri, mulţi dintre ei fiind militari care au experienţă vastă în stingerea incendiilor de pădure.

Pompierii care vor pleca în Australia fac parte din detaşamentele judeţelor Caraş Severin, Hunedoara şi Bucureşti.

Ultima misiune umanitară la care au participat salvatorii români este cea din Angola. Acolo, cateva zeci de pompieri români, antrenati pentru căutare şi salvare, au fost trimişi în ajutor.

Ca urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, la nivelul Uniunii Europene va fi constituită o rezervă de forțe de intervenție și salvare în caz de dezastre, pusă la dispoziție de țările ce dețin capacități în domeniu, pe care oficialii australieni o pot accesa în totalitate sau parțial, în funcție de necesități și de evoluția situației din acest stat.

Sursa: observator.tv

Comentarii

comentarii