Fundația TRIADE, str. Peter Jecza nr. 3, Timişoara, îi invită pe iubitorii de artă, joi, 25 aprilie 2019, începând cu ora 18:00, la vernisajul expoziției Ion Vlasiu. Poveste cu năluci, în prezența fiicei artistului, Ioana Vlasiu, istoric de artă, și a directorului galeriei Quadro din Cluj-Napoca, Székely Sebestyén György.
Sorina Jecza a precizat că expoziția preia selecția făcută de Galeria Quadro în cursul anului 2018, prezentând acele domenii ale activității artistice a lui Ion Vlasiu care nu au fost deloc sau doar parțial integrate în cadrul operei acestuia: obiecte găsite (crengi, rădăcini și pietre), desene, fotografii și sculpturi colorate din anii 1960-1980.
Activitatea creativă a lui Ion Vlasiu, sculptor, pictor și scriitor prolific, acoperă peste șase decenii.
Székely Sebestyén György, curator, a explicat că, fiind născut în 1908, în satul Lechința, de pe Valea Mureșului, imaginația și gândirea sa au fost puternic marcate de lumea satului și de natură. Studiile de artă și le-a făcut la Cluj, la Școala de Arte Frumoase. A debutat „furios”, organizând, între 1930-1936, nu mai puțin de șase expoziții personale.
În acestea, alături de lucrările de o eleganță spirituală înrudită cu gândirea antropozofică și estetica art deco, se conturează acel filon care va reprezenta vocea proprie a lui Vlasiu.
Căutând înțelegerea profundă a materiei, artistul va ajunge, într-un interviu din 1936, la constatarea că: „Indiscutabil este un ritm cosmic animator care se manifestă cu o logică elocventă și indestructibilă.”
Acest dinamism ritmic dădea viață, în viziunea artistului, atât materiei vii, cât și lemnului sau pietrei, permițându-i să integreze în sculpturile sale formele găsite în lemn, contorsionările și ritmările specifice acesteia.
După aceste expoziții, bine primite de critici, însă fără succes material, în 1937 pleacă pentru un an la Paris. Aici îl va vizita pe Brâncuși în atelierul său, această întâlnire întărindu-i convingerea că esența sculpturii este tocmai materia. Cu toate acestea, în deceniile următoare artistul se va îndepărta, atât formal, cât și conceptual, de propriul său stil și se va orienta spre o sculptură figurativă mai clasică și expresivă și spre realizarea unor proiecte monumentale.
Abia spre 1960 artistul va reveni la „sculptura ritmului”, bazată pe construirea organică a formei. Cu ocazia acestei reveniri, însă, nu se va opri doar la exploatarea posibilităților plastice aduse la suprafață în anii tinereții. Pe terenul său de la Bistra, în apropierea Mureșului, a început să adune crengi, rădăcini și pietre: forme create de natură pe care, atunci când creșterea s-a oprit și fibra organică a murit, tot natura le-a sculptat mai departe. Aceste „obiecte găsite” au fost așezate ca atare în grădina sau în atelierul artistului, uneori, însă, a intervenit cu instrumente de cioplit sau le-a vopsit, fixând în formă „năluca” văzută de el. Despre ele, Vlasiu afirma: „toate aceste piese sunt lucrate în colaborare directă cu izvoarele Mureșului.”
Expoziția prezintă, alături de obiectele găsite, sculpturi de lemn, desenele înrudite cu acestea și fotografiile artistului. Limbajul frust al figurilor desenate ne duc spre sursele „primitive” ale artei, spre lumea desenelor de copii, formele fiind înrudite cu nălucile văzute în obiectele găsite.
În fotografiile cu sperietori artistul surprinde acele forme de creativitate populară care se intersectau adesea cu practicile artistice moderne: ready made, obiectul găsit.
Ritmurile găsite în lemn, nălucile desenate, sperietorile și pietrele fotografiate contribuie toate la o sinteză artistică organică a lui Ion Vlasiu, trădând un orizont de gândire larg, o înțelegerea a unității surselor vitale ale naturii și omului –a conchis Székely Sebestyén György.
