Acasă Actualitate Poveste despre fotbal, italieni, copii timişoreni şi despre războiul din fosta Iugoslvie

Poveste despre fotbal, italieni, copii timişoreni şi despre războiul din fosta Iugoslvie

DISTRIBUIȚI

A avut indicativul YO2 IZ, deşi era în regimul comunist, iar acest lucru l-a ajutat să aibă legături de prietenie, timp de mai mult de 30 de ani, cu radioamatoriştii din întreaga Europă şi a reuşit să obţină recompense şi premii de la cele mai mari cluburi europene, în pofida regulilor stricte şi controlului riguros impus de fosta securitate ceauşistă. Asociatione Radio-Tehnica Italia i-a acordat Diploma Torino Nr. 1 del Mondo, una dintre cele mai strălucite recompense din întreaga lume. Astfel a avut ocazia să lucreze în 10 din cele mai avansate şi moderne staţii de radio din oraşul Torino, Italia. A primit Diploma Radio şi Cultura Nr. 1 din lume, Diploma “Antonio Canova”, cel mai mare sculptor al Italiei, Diploma “Sicilia” şi a tuturor provinciilor Italiei. Astfel, inginerul Paul Skladanyi a ajuns să fie unul dintre cei mai cunoscuţi români în Italia, în timpul regimului comunist şi să îşi facă mai mulţi amici în peninsulă. Cu această ocazie, a reuşit să o cunoască şi pe tânăra Manopia Budocci, din oraşul Firenze, care avea să-i facă, mai târziu, după revoluţie, una dintre cele mai spectaculoase propuneri, ce avea să întărească relaţia de prietenie dintre cele două oraşe –Timişoara şi Firenze –Italia şi România.

Aventura italiano-sârbă
Din păcate, evenimentele din 1989 au rupt, pentru o scurtă perioadă de timp,  orice legătură dintre Italia şi România, dintre tânărul inginer timişorean şi prietenii italieni, dar şi dintre ţara noastră şi întreaga lume. Mai grav, tot mapamondul a rămas şocat, deoarece se vehicula informaţia că securitatea ceauşistă a ucis 60.000 de români, fiindcă oamenii au avut curajul să se răscoale împotriva celui mai opresiv şi barbar regim comunist din Estul Europei. Amicii din “cizmă” s-au temut că şi Paul a fost răpus de gloanţe. Din fericire, el a rămas teafăr şi nevătămat. “După revoluţie, în 1990, auzind de evenimentele din 1989 din Timişoara şi ştiind că eu sunt timişorean, m-am trezit într-o zi cu o scrisoare în poştă, venită din Italia. Era trimisă de Manopia Budocci. M-a chestionat dacă sunt bine, dacă nu sunt rănit, că ea a auzit că au fost 60.000 de morţi şi că Italia este îngrozită. Femeia s-a oferit să facă ceva pentru Timişoara”, a povestit inginerul. Budocci i-a mărturisit că ea a discutat cu radioamatorii din oraşul Firenze şi au ajuns la concluzia că ar fi bine dacă Skladany ar putea să aducă în “cizmă” o trupă de juniori pentru un campionat de fotbal internaţional, ce trebuia să aibă loc în Italia. Fiindcă au fost deschise graniţele României şi circulaţia era liberă după evenimentele din 1989, italienii au decis astfel să îi cheme şi pe copiii timişoreni. La început, omul nu a ştiut ce să facă, apoi a ajuns la administratorul echipei de fotbal CFR Timişoara. Inginerul i-a solicitat o adresă din care să rezulte că Clubul CFR Timişoara este de acord să participe la acest campionat şi să îi trimită pe copii în “cizmă”. S-a întocmit astfel o adresă oficială către Clubul de Fotbal al oraşului Ravena, Italia, prin care se arăta că numitul club timişorean este acord să-i lase pe “pitici” la acest campionat internaţional, s-a discutat şi cu părinţii, dar şi despre condiţiile de desfăşurare.
“Fotbal Club CFR Timişoara – club înfiinţat în 1916, care activează şi în campionatul naţional de fobal al României, Divizia A, seria a II, doreşte şi are plăcerea a vă propune posibilitatea stabilirii unei relaţii de prietenie şi amiciţie şi de efectuare a unor turnee de fotbal tur-retur, cu suportarea cheltuielilor de întreţinere de către echipa gazdă. Fotbal Club CFR Timişoara România dispune de un teren propriu, cu o capacitate de 25.000 de locuri, teren dotat cu instalaţii corespunzătoare unei echipe profesioniste de fotbal. Stimate domnule preşedinte, sperăm că veţi răspunde favorabil propunerii noastre şi veţi fi de acord cu organizarea de turnee reciproce, iar în acest sens vă propunem următoarele:
având în vedere că noi terminăm campionatul în 28 mai, am dori să efectuăm un turneu de trei jocuri la dumneavoastră, turneu care să înceapă în 2 iunie ca prim joc cu sosirea delegaţiei noastre pe data de 1 iunie, cu un număr de 25 persoane, urmând ca celelte două jocuri să le organizaţi după cum aveţi posibilitatea. Noi vă propunem ca vizita echipei dumneavoastră să aibă loc la noi, în Timişoara, înaintea începerii campionatului italian, urmând ca datele să le stabilim la venirea noastră în Ravenna. Sperăm ca împreună să permanentizăm aceste relaţii de prietenie, spre cinstea şi lauda acestor două cluburi de fotbal, care au posibilitatea de a lega prietenie de durată între două ţări de origine latină –Italia şi România. Vă urăm suces şi multă sănătate în nobila misiune de a conduce clubul de fotbal din frumosul dumneavoastră oraş şi din frumoasa dumneavoastră ţară –Italia”, aşa sună scrisoarea de prezentare a echipei de fotbal a “piticilor” timişoreni, condusă de Skladanyi. Odată documentul făcut, inginerul a purces cu echipa de fotbal pe ruta Iugoslavia –Italia. Biletele de tren au fost plătite de Clubul CFR Timişoara. “Em am plecat cu bilete de tren internaţionale, cu aceşti copii, trecuţi pe paşaportul meu. Am luat foile de drum şi am urcat în tren. Am trecut graniţa iugoslavă şi am ajuns la Vârşeţ. Eu sunt vorbitor de limbă italiană, germană şi ungară”, a povestit inginerul.
Acolo, la graniţa iugoslavă, s-a urcat poliţia sârbă în tren şi i-a dat pe toţi jos. Copiii au fost îngroziţi când au aflat că, de fapt, erau mişcări de trupe pentru război. Au fost verificaţi toţi românii la acte şi chestionaţi unde merg. După multe cercetări, au plecat mai departe. “Când am ajuns la Zagreb, deja am văzut trupele armatei. Începuse războiul, dar cine a ştiut? S-a urcat poliţia croată în tren, la control. Eu am început să vorbesc germana. Ştiam că croaţii sunt catolici. Când au auzit că vorbesc germana, au fost mai înţelegători. Le-am explicat că merg în Italia cu copiii români, la un campionat internaţional de fobal. M-au lăsat în pace. Am fost ultima garnitură de tren care a părăsit Croaţia. Am ajuns la Mestre, în Italia, apoi la Veneţia şi, în sfârşit, la Firenze. Eram scăpaţi. Am dat telefon la Manopia Budocci, a venit şi ne-a luat din gară. Am fost duşi şi cazaţi la o mănăstire”, a povestit inginerul.
Campionatul a avut loc la Figline Valdarno, un orăşel de lângă Firenze, şi au participat echipe de forbal de juniori din Ungaria, Serbia, Italia, Albania şi România. Piticii români s-au luptat cu eroism şi au câştigat locul II. Au primit premii constând în echipamente sportive şi dulciuri.

Primăria din Firenze a dat 2.000 de dolari pentru copiii timişoreni

A urmat întoarcerea, dar, din păcate, trupa de “pitici” avea să treacă prin cea mai îngrozitoare aventură pe drumul de întoarcere, datorită războiului din fosta Iugoslavie şi era să rămână pierduţi în Italia, dacă nu erau ajutaţi de generosul primar din Firenze. De aici a început drama, fiindcă micuţii nu puteau să se întoarcă prin fosta Iugoslavia, cum erau plătite biletele de către club. Inginerul a discutat cu Budocci şi cu amicii lui italieni radioamatori să găsească o soluţie, în această situaţie. “Am ajuns la Ambasada Română din Roma, dar nu am primit ajutor, că nu aveau bani să ne dea să ne cumpăram bilete, ca să ocolesc Iugoslavia, că deja era război. Atunci, prin amicii radioamatori italieni am ajuns la primarul din Firenze, din acea perioadă, Umberto Rossi. Skladanyi i-a explicat primarului situaţia gravă în care se afla cu copiii, fiindcă nu putea să se întoarcă în Timişoara tot prin Iugoslavia, pe unde erau plătite biletele dus-întors şi aveau nevoie de o sponsorizare, să cumpere bilete de tren, pentru a ocoli războiul.
“Primarul oraşului Firenze a fost foarte înţelegător şi ne-a dat 2.000 dolari din fondul Primăriei Firenze, să sumpărăm bilete să ne putem întoarce în ţară. “O fato un regalo!” pentru copiii români, cum se zice. A fost foarte înţelegător primarul italian. Am cumpărat biletele şi am luat legătură cu Ambasada Română, să îmi dea pe cineva să îmi faciliteze intrarea în Austria. Ambasadorul m-a asigurat că va fi acolo un reprezentant al ambasadei, să ne ajute, dar nu a fost nimeni, la graniţă. Nu am primit niciun ajutor din partea statului român. Autorităţile de la graniţă au vrut să ne dea jos, că nu aveam viză de tranzit. Italienii din tren, când au auzit povestea noastră şi ştiau şi de revoluţia din Timişoara, au strâns bani pentru ca să reuşesc să plătesc viza de tranzit. Au făcut chetă, acolo, în tren, pentru a ajuta copiii. Am ajuns la Viena, am luat trenul spre Budapesta, apoi până la graniţa română şi, în sfârşit, am ajuns în Timişoara, cu copiii teferi. “Vreau să spun că italienii au fost extrem de drăguţi şi protectori cu copiii. Erau fascinaţi, fiindcă spuneau  că sunt copiii revoluţiei. Vreau să mai spun despre scandalul acesta dintre italieni şi români. Italienii au dreptate să fie nemulţumiţi de unii compatrioţi de-ai noştri, care merg acolo şi fac fărădelegi. Un om, când intră într-o comunitate, trebuie să respecte regulile acelei comunităţi, italiene în cazul nostru. A merge cu incultura nostră să îi culturalizăm pe italieni nu se potriveşte şi asta ei nu vor permite niciodată”, a subliniat inginerul Paul Skladanyi.

Comentarii

comentarii