Strada Alba Iulia, una dintre cele mai tranzitate artere pietonale din centrul Timişoarei, este din nou acoperită de sute de umbrele colorate.
Ideea a apărut în 2014, când Primăria Timişoara a lansat Festivalul Artelor, un eveniment menit să înlocuiască programul „Timişoara – Mica Vienă”, derulat în timpul administraţiei Ciuhandu. Atunci, pe strada Alba Iulia au fost instalate, în premieră, aproximativ 500 de umbrele multicolore. Iniţiativa aparţine Asociaţiei Re-Creăm, în cadrul proiectului „Colorăm oraşul”.
Scopul a fost să se aducă prospeţime, culoare şi bucurie locuitorilor urbei de pe Bega.
Ulterior, umbrelele au fost reinstalate cu ocazia Festivalului Timfloralis, iar din 2017, cei de la „Noi Re-Creăm” au decis să nu le mai demonteze, lăsându-le atâta timp cât rezistă în bătaia vântului.
În ultimii ani, însă, acestea sunt îndepărtate în sezonul rece și repuse primăvara, rămânând pe poziții pe tot parcursul verii. În cazul furtunilor, echipele Primăriei intervin cu o camionetă dotată cu nacelă și închid umbrelele pentru a le proteja.
Deși nu este o idee originală – existând străzi acoperite cu umbrele în multe orașe din lume – instalaţia din Timișoara a devenit un simbol local.
Cert este că strada Alba Iulia a devenit un loc în care aproape fiecare trecător a făcut, măcar o dată, o poză sau un selfie.
Asociația „Noi Re-Creăm” promovează transformarea urbană prin evenimente, proiecte și momente artistice, iar inițiativa cu umbrelele este finanțată de Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură.