Acasă Politica PPUsl Timiș și-a lansat candidații la alegerile locale. Invitat special Titu Bojin,...

PPUsl Timiș și-a lansat candidații la alegerile locale. Invitat special Titu Bojin, ”fostul și viitorul președinte al CJT”

DISTRIBUIȚI

Cu sloganul ”Demnitate! Onoare! Curaj! pentru Timișoara și pentru județul Timiș!”, sâmbătă 7 martie, la Hotelul Continental, a avut loc lansarea candidaților PPU-sl (Partidul Puterii Umaniste- Social Liberal) Timiș în alegerile locale din iunie 2020, în prezența avocatului Daniel Ionașcu, președintele PPU-SL venit tocmai de la București.

Moderatorul evenimentului a fost eurodeputata Maria Grapini, iar invitat special, Titu Bojin, președintele UNPR Timiș, fostul și viitorul președinte al Consiliului Județean Timiș, așa cum a fost prezentat de Grapini, titulatură cu care Bojin a fost de acord și chiar a accentuat-o. ”Da, aveți în față pe viitorul președinte al CJT!”

De fapt cu acest prilej, s-a accentuat ideea că între PPU-SL și UNPR va fi încheiat un acord sau o alianță pentru ca cele două partide să meargă împreună la alegerile din luna iunie 2020.

”Eu cred că UNPR, împreună cu dumneavoastră, umaniștii, cu europarlamentara Maria Grapini și cu echipa din conducerea a PPU-SL, să putem acționa împreună la recentele alegeri.

Partidul Unității Naționale Române UNPR este în plină ascensiune și eu sper și doresc ca în perioada următoare să încheiem un acord de colaborare.

Îi urez succes lui Raoul Gordean în noua funcție de președinte al PPU-SL Timiș și în candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei.

Există oameni așa cum este doamna Maria Grapini, declarată cel mai activ și implicat parlamentar român, care țin cu poporul lor și îl apără acolo la Bruxelles în Parlamentul European.

Din păcate de multe ori ea a fost denigrată și jignită pe nedrept, dar nu de altcineva decât de niște cipeze. Eu vreau să o felicit pe doamna Grapini pentru umanismul și patriotismul ei și pentru activitatea bogată în interesul României pe care o desfășoară cu mare succes în Parlamentul European. Eu doresc să fim mai buni, mai umani și mai uniți!”, a declarat Titu Bojin.

Așa cum a spus Călin Peter Alex, șeful tinerilor PPU-SL Timiș, în concepția umaniștilor, anul 2020 constituie punctul de start al reconstrucției societății românești. Umanismul pornește de la constatarea că nici capitalismul, nici socialismul nu au ținut cont de forță naturii umane supraevaluând rolul conștiinței individuale. Umaniștii susțin că se diferențiază prin faptul că ei pun accent pe rezolvarea nevoilor și problemelor omului, mai presus decât clasicele lupte partizane în care singurii pierzători sunt cei fără carnet de partid.

De asemenea, mesajul Mariei Grapini a relevat nevoia de umanism a societăți actuale, de solidaritate, de educație și de credință în Dumnezeu. Omul trebuie să fie bun, fiindcă nu costă nimic.

”Mulți români au ajuns să se urască unii cu alții, chiar în cadrul familiei și să își omoare părinții sau soțiile, fratele să își violeze sora. E un dezastru de comportament social.

De ce? Unii nu vor să recunoască faptul că societatea are nevoie de credință, educație și sănătate. Fără cei trei piloni nu poți corecta mare lucru în comunitate. Dacă un om crede în Dumnezeu, are educație bună și este sănătos nu va mai face o faptă rea, nu va fi nevoie de mai multă poliție și jandarmi mai mulți, fiindcă omul va fi bun și îi va respecta pe ceilalți și ordinea socială.

Conștiința nu trebuie păzită de poliție și de jandarmi, individul trebuie să o aibă sau să și-o formezi prin educație și credință, iar umaniștii asta doresc: un om plin de umanitate, cu credință în Dumnezeu, sănătos cu respect față de ceilalți și față de lege. Umaniștii vor umanism.

Vedeți ce se întâmplă și în lume. Trebuie să fim umaniști, oameni cu adevărat. A fi om nu costă nimic. Trebuie să fii corect, să îi ajuți pe alții și nu obligatoriu financiar. Nu te costă nimic să îl ajuți pe un bătrân să treacă strada sau să îi oferi un zâmbet cuiva sau să îi dai un telefon unei persoane singure.

Să fim uniți pentru Timișoara, pentru fiecare localitate din Timiș, pentru România, să punem omul potrivit la locul potrivit. Este anul în care trebuie să se facă schimbarea de la politică egoistă, dominată de orgolii și interese personale, la politică bazată pe cele mai bune soluții și lucrul în echipă cu alegătorii, pe umanism. Doamne ajută!”

Raoul Sabin Gordean, președintele Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) Timiș, candidat la Primăria Timișoara, spune că viitorul primar al orașului va trebui să pună în prim plan omul, nu să îl lase pe locul doi sau trei așa cum așa cum face actuala administrație Robu.

„Timișoara va renaște, pentru că am ales să mă implic, nu stau deoparte, ci să pun umărul la treabă. Sunt convins că, alături de cetățenii Timișoarei, voi reuși la primărie. Viitorul primar, în primul rând, trebuie să pună în prim planul omul, fiindcă acum omul este adesea pus în plan secundar, în detrimentul luptei pentru putere.

Cetățenii acestui oraș sunt nemulțumiți! Trebuie să spunem gata! Unii oameni văd lucrurile așa cum sunt și întreabă de ce, eu văd lucrurile cum ar trebui să fie și întreb de ce nu.

Îmi place să cred despre mine că sunt un om bun. Cred în demnitate, onoare și curaj căci aceste principii sunt cheia unei ecuații personale și profesionale fericite.

Cred în nevoia de unitate, în oameni sinceri, în frumosul din noi și din jurul nostru. Cum ne dorim orașul? Haideți să încercăm împreună, pornind de la Timișoara mai funcțională, mai curată, mai verde, mai accesibilă, mai prietenoasă și mai dezvoltată. Timișoara nu e doar a mea, Timișoara e a noastră. Un oraș ajunge să fie inteligent dacă e guvernat de o administrație inteligentă în spiritul lui…împreună, cu demnitate, onoare și curaj, împreună pentru Timișoara! Un nou început. O nouă filă de istorie. Timișoara Renaște!”, a fost mesajul lui Raoul Gordean.

Comentarii

comentarii