Acasă Politica Prăbușirea încrederii

Prăbușirea încrederii

DISTRIBUIȚI

Românii nu mai au încredere suficientă în niciuna dintre instituțiile importante ale statului. Este rezultatul deconcertant al unei cercetări de piață realizate de Academia România și LARICS, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite. Explicații pot fi date în multiple feluri. În ceea ce mă privește, eu pun această prăbușire catastrofală a încrederii pe seama lipsei de suveranitate. Cetățenii nu mai au certitudini legate de statul în care trăiesc. Ei consideră că statul este incapabil să-i apere cu adevărat.

Din nou, Parlamentul se află pe ultimul loc. Doar 3,3% dintre repondenți au foarte multă încredere în Parlament, în timp ce numai 9,6% au multă încredere. Ce rezultă? Că 87% dintre cetățenii României au ajuns la concluzia că forumul legislativ, principala putere în stat, nu-i mai reprezintă în niciun fel. Dar încrederea s-a erodat semnificativ în ultimii doi-trei ani și în ceea ce privește Executivul, a doua putere în stat, justiția, a treia putere în stat, și instituția prezidențială, care este parte a puterii executive. Din păcate, presa nu a fost măsurată. În schimb, au fost măsurate alte instituții. Și ce constatăm?

Încrederea a fost erodată, culmea, în timp de război la granița României, și în ceea ce privește Armata. Și în ceea ce privește NATO. Ministerul Afacerilor Externe. Serviciul Român de Informații. Uniunea Europeană. Interesant că la întrebarea dacă România ar trebui să fie mai apropiată de Uniunea Europeană sau de Statele Unite, cei mai mulți români sunt tranșanți și dau răspunsuri care se suprapun opiniei pe care am avansat-o mai sus. Și anume că trebuie să avem în primul rând în vedere propriile interese. Acest tip de răspuns îl oferă majoritatea, respectiv 51,1%. 25,1% dintre repondenți consideră că trebuie să păstrăm un echilibru între Statele Unite și Uniunea Europeană. În timp ce 18,8% apreciază o mai mare apropiere de Uniunea Europeană, doar 4,9% optează pentru Statele Unite.

Neîncrederea cronică în instituțiile care îi reprezintă în mod direct sau indirect are efecte deconcertante și în ceea ce privește răspunsul la întrebarea ce ar face dacă România ar fi atacată. 29,1% afirmă cu fermitate că ar încerca într-un fel sau altul să plece cu familia într-un loc sigur. Doar 36,3% se arată dispuși să contribuie la apărarea țării.

Iar bomboana pe colivă este încrederea în biserică. Deși biserica se bucură în continuare de cea mai mare încredere, față de măsurătorile anterioare, aceasta a scăzut semnificativ. Probabil pentru că Patriarhia Română a fost incapabilă să-i apere tranșant pe români în timpul campaniilor de vaccinare, Patriarhul Daniel declarând că s-a vaccinat și îndemnându-i pe enoriași să se vaccineze la rândul lor. Sau poate fiindcă biserica, care este unul dintre stâlpii importanți ai statului român, ezită în mod straniu să se pronunțe în legătură cu pierderea suveranității. O pierdere a suveranității pe care nu este deloc exclus să o vedem în aceste zile acceptată chiar și de Curtea Constituțională. Sau poate că nu. Poate în al 12-lea ceas ne vine la toți mintea cea de pe urmă. Nu există un pericol mai mare, indiferent de vremurile pe care le traversează un stat, decât pierderea încrederii în instituțiile acestuia.

Comentarii

comentarii