Acasă Actualitate „Prăjiturile Letiției” și surpriza pentru Timișoara

„Prăjiturile Letiției” și surpriza pentru Timișoara

DISTRIBUIȚI

După mai mulți ani de succes pe piața dulciurilor din Timiș, “Prăjiturile Letiției” ajung la Timișoara. Povestea lor, în miezul unei concurențe reale, v-o spunem așa:

Cofetăria “Prăjiturile Letiției” a fost inaugurată, miercuri, 4 iunie, pe Calea Aradului, bloc 34.

“Avem foarte multe cereri din zona Timișoarei. Am ajuns să acoperim foarte multe evenimente aici. De aceea a trebuit să ne extindem. S-a impus de la sine”, a spus proprietara, Letiția Botineștean, o adevărată artistă a dulciurilor. Prăjiturile sunt făcute la Bichigi, un sat ce seamănă cu cele din Toscana, situat pe dealurile superbe din Țara Făgetului. Acolo, un laborator modern, curat și primitor, a devenit casa unor mâini măiestre, din care se nasc prăjituri sănătoase. Adică? Fără ingrediente artificiale, fără E-uri, totul este făcut ”ca la carte”, cum se spune, cu unt, ouă de casă, ciocolată pură și… alte minunății din bucătăria proprie.

Spațiul cofetăriei din Timișoara este o fostă spălătorie, dar a fost modernizat și adaptat. Din luna februarie, a început amenajarea sediului, dar a fost nevoie de mult efort: lucrări de adaptare, igienizare, modernizare, totul conform cerințelor sanitare.

“E o investiție destul de mare și aici, dar se impunea să fim mai aproape de clienții noștri și să fim mai prompți”, spune Letiția.

Numai în weekendul trecut, au fost șapte evenimente pe care “Prăjiturile Letiției” le-a ”îndulcit” cu candy bar.

Cofetăria de la Timișoara oferă delicii pentru toate gusturile, de la savarine, amandine sau mous-uri, până la cornulețe, tarte cu fructe, checuri, sărățele și torturi.

Vedeta cofetăriei este Ishler ICONIA. De ce acest nume? Pentru că rețeta este a bunicii Liei Lucia Epure, pe care bunica Iconia o avea de la mama sa (străbunica Liei) și are rădăcinile în Imperiul Austro – Ungar, fiind de la începutul secolului XX.

Ishlerul Iconia este de o bunătate inimitabilă

Cum a început totul? În urmă cu 10 ani, Letiția a scris un proiect european pe un program de alimentație publică și care a fost aproba. Astfel, a reușit să atragă o sumă destul de mare pentru acea vreme: un miliard și jumătate de lei vechi (150.000 de ron)

Mai târziu, cu acești bani a construit un corp întreg de clădire la Făget și a fost renovat altul.

„S-au achiziționat malaxoare, frigidere, cuptor, cameră frigo, rafturi, cratițe, tot ceea ce e necesar într-un laborator”, a mărturisit Letiția.

După ce a început activitatea și piața cu succes, au mai fost achiziționate mai multe echipamente, fiindcă dotările nu erau de ajuns.

“Așa am început. A fost un pic cam greu. A venit și pandemia și am crezut că va fi mai dificil, dar a fost bine. Au mers vânzările. În mod surprinzător, parcă, acum e mai greu”, a mai spus investitoarea.

La Făget, este punctul de lucru, laboratorul care produce pentru evenimente. Acolo, o echipă de specialiști pregătesc prăjituri fine pentru evenimente rafinate.

Letiția are o echipă pasionată de arta dulciurilor, care prepară cu grijă și atenție prăjituri de casă și platouri de prăjituri pentru evenimentele speciale. În inima satului Bichigi, Făget, laboratorul este locul în care tradiția întâlnește rafinamentul, oferind deserturi proaspete și delicioase pentru toți clienții pasionați de delicii dulci. Produsele sunt realizate din ingrediente de cea mai bună calitate, pentru a garanta gustul autentic și aspectul deosebit.

Comentarii

comentarii