Acasă Actualitate Prea „sfințitul” Paisie bagă la apă doi magistrați timișoreni: Vasile Bîc și...

Prea „sfințitul” Paisie bagă la apă doi magistrați timișoreni: Vasile Bîc și Titus Birceanu

DISTRIBUIȚI

adunarea-eparhiala-tm-3Lista nemerniciilor generate de așa – zisul management al ”sfântului” Paisie, episcop – vicar și nu episcop, cum le cere preoților să-l numească, de la Timișoara, pare a nu mai avea sfârșit. Una dintre ele este aceea de a-și fi adunat în Adunarea Eparhială de pe lângă Mitropolia Timișoarei doi magistrați, dintre care unul are și o funcție extrem de vizibilă. Este vorba despre prim – procurorul Parchetului de pe lângă tribunalul Timiș, Vasile Bîc și judecătorul Titus Birceanu, din cadrul Tribunalului Timiș.
Ce pare nevinovat, dar este, totuși, lovit de incidența Legii 303/2004, articolul 5. Conform acestei legi, magistrații au obligația ca, pe lângă declarația de avere, să facă declarația de interese, aceasta presupunând că pentru a fi membri în orice ONG sau orice altă formă de asociere, fie și un ”consiliu nevinovat” de pe lângă o biserică sau altă instituție similară, magistrații au nevoie de acceptul CSM, altfel, sunt în situația critică de a încălca legea. Situația de la Timișoara a fost, recent, subiectul unei sesizări către CSM, o sesizare semnată de mai mulți preoți și enoriași din Timișoara.
De unde vin neliniștile? În primul rând, așa cum se știe, Paisie a fost subiectul unei plângeri penale, în 2012, făcută de mai multe angajate ale centrelor de servicii sociale, de pe aria Mitropoliei Banatului (Deta, Făget, Sânnicolau Mare) la DNA, cu transferul ulterior al dosarului către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Plângerea viza fraudarea banilor dintr-un proiect cu finanțare europeană, el cerând, prin Pavel Cristian ( preot, responsabil chiar și la această oră cu serviciile de profil, neschimbat din funcție) și prin contabila Zărie, mai mult de jumătate din salariile lor…Cu probe audio, video, cu dosare penale, Vasile Bîc, șeful de atunci al PCAT, a ”mângâiat” situația, iar Paisie a primit un uluitor și românesc NUP, iar ”proștii” din subordine, respectiv Pavel și Zărie, au procese…ghiciți unde? La Tribunal!!! Pavel Cristian deține o vilă în localitatea Sacoșu Turcesc, un apartament de lux, pe strada Miloia are cinci copii, și merge în vacanțe de trei ori pe an! Lista continuă cu două mașini. Pavel Cristian nu mă poate privi în ochi, dar nici pe Violeta Mureșan, de la Deta, cea mai curajoasă dintre cele 15 angajate furate, prădate, mințite și înșelate de el! Pavel Cristian este judecat la Tribunalul Timiș, la fel ca și contabila Zărie.
Aceștia sunt oamenii lui Dumnezeu? Nu, nu pe Dumnezeu îl slujesc!
Revenind la cei doi magistrați, Vasile Bîc și Titus Birceanu, ei au o singură șansă: DEMISIA! Să lase locurile libere altor persoane, cel puțin să fie de onoare, în Consiliul Eparhial Timișoara.
Altfel, CSM nu cred că va fi foarte îngăduitor….

Citește și:

Paisie şi preotul Pavel, chemaţi la raport de mitropolit, după tunul dat din bani europeni

Părinţii copiilor aruncaţi în stradă de Arhiepiscopia Timişoarei cer socoteală!

Şarpele

Dumnezeul lor e banul!

Comentarii

comentarii