Acasă Actualitate Prefectul de Caraş-Severin dispune controale la telescaunele din zona montană

Prefectul de Caraş-Severin dispune controale la telescaunele din zona montană

DISTRIBUIȚI

prefect zonele montaneSilviu Hurduzeu, prefectul judeţului Caraş-Severin, a dispus controale la toate instalaţiile de transport persoane pe cablu, care funcţionează în staţiunile montane Semenic, Văliug-Crivaia şi Muntele Mic, având în vedere numărul mare de copii prezenţi pe munte în această perioadă, în tabere şcolare, dar şi ca urmare a accidentului petrecut săptămâna trecută pe pârtia de schi Goznuţa-Semenic, în care a fost implicat chiar un copil.
„Rezultatul inspecţiei a fost unul pozitiv, echipamentele fiind autorizate să funcţioneze până la următorul termen scadent de verificare, întrucât nu au fost depistate abateri legale cu privire la punerea în funcţiune, exploatare şi mentenanţă la nici una dintre acestea”, a declarat prefectul Silviu Hurduzeu.
De asemenea, în urma controalelor, s-a constatat că personalul responsabil de funcţionarea instalaţiilor de transport persoane pe cablu deţine calificarea şi autorizarea impusă de legislaţie pentru deservirea acestui tip de echipamente.
Controalele au fost efectuate de inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Caraş-Severin, conform competenţelor legale, şi au avut ca obiectiv verificarea modului în care deţinătorii şi utilizatorii instalaţiilor de transport persoane pe cablu respectă prevederile legislaţiei cu privire la punerea în funcţiune, exploatarea şi mentenanţa acestor echipamente. În consecinţă, au fost verificate toate instalaţiile existente în judeţ, mai exact un număr de două instalaţii de transport persoane pe cablu de tip telescaun, unul în staţiunea Văliug-Crivaia şi unul în staţiunea Muntele Mic, şi un număr de şase instalaţii de transport persoane pe cablu de tip teleschi, trei în staţiunea Semenic şi alte trei în staţiunea Muntele Mic.

Comentarii

comentarii