Acasă Actualitate Prefectul de Timiş reclamă lipsa revoltătoare de acțiune a polițiștilor după ce...

Prefectul de Timiş reclamă lipsa revoltătoare de acțiune a polițiștilor după ce un comisar a fost lovit de un interlop de faţă cu colegii lui

DISTRIBUIȚI

Prefectul judeţului Timiş, Mihai Ritivoiu, afirmă, miercuri, după ce un poliţist a fost lovit de un interlop de faţă cu colegii lui, că ”lipsa de acţiune a colegilor poliţistului este revoltătoare”. ”Cer poliţiştilor timişeni să acţioneze cu maximă fermitate”, a transmis prefectul. 

”Filmarea de la mall cu lipsa de acţiune a colegilor poliţistului în timp ce acesta e lovit este revoltătoare! Cer poliţiştilor timişeni să acţioneze cu maximă fermitate la cea mai mică tentativă de sfidare”, a scris, miercuri, pe Facebook, prefectul de Timiş.

”Mă voi deplasa personal la sediul IPJ Timiş pentru a transmite colectivului acest mesaj”, a adăugat Mihai Ritivoiu. 

Prefetul prcizează că nu va permite ”să continue disoluţia autorităţii de stat în judeţul Timiş”. 

”Avem nevoie de instituţii puternice şi respectate. Este singura variantă pentru ca cetăţeanul să-şi recapete încrederea că este protejat şi apărat”, a mai transmis prefectul. 

Un bărbat, cunoscut în lumea interlopă din Timişoara, a fost arestat preventiv după ce a atacat un poliţist, în parcarea unui centru comercial. 

IPJ Timiş afirmă că, deşi la momentul respectiv se aflau în preajmă şi alţi poliţişti, aceştia nu au reacţionat imediat, astfel încât conflictul să escaladeze, însă, ulterior, atacatorul a fost imobilizat, tot în parcare.

Comentarii

comentarii