Acasă Actualitate Prefectul Liliana Oneț s-a întâlnit cu primarii din Timiș. Noi măsuri luate...

Prefectul Liliana Oneț s-a întâlnit cu primarii din Timiș. Noi măsuri luate pentru pesta porcină africană, siguranță în școli și coronavirus

DISTRIBUIȚI

Pe 2 martie, prefectul județului Timiș a convocat o întâlnire de lucru cu toți primarii din județ. Subiectele abordate au fost pesta porcină africană, siguranța în școli, cadastrarea localităților și recensământul agricol.

Din cauza pestei porcine africane, confirmată în localitatea Bucovăț, s-au luat măsuri de interzicere a circulației libere a suinelor în afara gospodăriei, interzicerea achiziționării de animale și produse provenite de la acestea de la persoane neautorizate și fără documente sanitare-veterinare, intensificarea controalelor rutiere în vederea descurajării comerțului ilegal cu porcine și produse provenite de la acestea, interzicerea creșterii suinelor neidentificate, respectiv interzicerea creșterii suinelor la stâne, cantoane, societăți agricole, alte clădiri dezafectate. Orice suspiciune de boală sau mortalitate la porcine va trebui anunțată imediat medicului veterinar și DSVSA.

Mai apoi, referitor la modul de comunicare al actelor administrative către Instituția Prefectului, s-a făcut precizarea că nu se vor mai admite întârzieri de luni de zile. În acest sens, pentru secretarul unității administrative care nu va comunica documentele în termenul prevăzut de lege se va sesiza comisia de disciplină a secretarilor.

După cum a promis vineri, în ședința de colegiu prefectural, Liliana Oneț a adus în discuție siguranța în școli, în condițiile în care în multe dintre acestea nu există niciun fel de pază. Comandantul IPJ Timiș le-a transmis primarilor faptul că există o prevedere legală de sancționare, cu amenzi sunt foarte mari, iar conducerea ISU a anunțat că le oferă tot sprijinul primarilor pentru rezolvarea deficiențelor pentru a putea obține autorizațiile de siguranță la incendiu.

Un alt punct major abordat la întâlnire a fost infecția cu coronavirus. Conducerea DSP Timiș a solicitat, astfel, sprijinul primarilor pentru identificarea mai multor  locuri de carantinare.

Comentarii

comentarii