Acasă Eveniment Premieră la Teatrul Naţional Timişoara

Premieră la Teatrul Naţional Timişoara

DISTRIBUIȚI

Premiera absolută de joi, 29 aprilie, de la Teatrul Naţional Timişoara aduce în faţa doritorilor un spectacol după o piesă de Sławomir Mrožek, dramaturgul polonez care probabil că a pus Polonia zilelor noastre pe harta teatrului universal. Cunoscut ca un critic acerb al realităţii absurde a Poloniei comuniste, opera sa – impregnată în egală măsură de dinamismul societăţii occidentale şi nostalgia celei balcanice – urmăreşte omul în toate ipostazele sale. Dintre cele mai cunoscute piese ale lui Sławomir Mrožek, jucate în România, amintim „Tango”, „Dragoste în Crimeea”, „Casa de pe graniţă” etc. Piesa care se va juca pe scena Naţionalului timişorean, „Privelişte minunată spre catedrală”, este un text scris în 1998 şi va fi jucat în premieră mondială la Timişoara, aducându-i în faţa publicului pe actorii Laura Avarvari şi Damian Oancea. „Aparent nevinovata vizită a unei femei la un muzeu dintr-un oraş anonim de undeva din Balcani se transformă într-o întâlnire fatală. Ea, o femeie aflată într-un moment al vieţii în care simte o imensă nevoie de atenţie, afecţiune şi confirmare, intră într-un joc periculos cu paznicul unui muzeu, paznic ce se dovedeşte a fi un terorist „pensionar”, ascuns sub o identitate anodină”. Spectacolul este regizat de Sabin Popescu, alături de care se află scenografii Fehérvári Zsolt (decoruri) şi Krisztina Nagy (costume), compozitorul Ilie Stepan, artistul video Marius Mateşan şi light designerul Florian Putere. Premiera va debuta la ora 19, la Studio 5 al Teatrului Naţional. Următoarele reprezentaţii ale spectacolului vor avea loc luni, 3 mai, şi miercuri, 5 mai, de la ora 19, în aceeaşi locaţie.

Comentarii

comentarii