În cadrul primului proces de bugetare participativă, locuitorii din Giroc Timiș pot vota un proiect care își propune să stabilească un standard de construire al unui drum.
“Ideea s-a născut din dezamăgirea repetată cauzată de lucrări neconforme, lipsite de uniformitate și uneori lipsite de logică. În România, dacă se toarnă asfalt, înseamnă că s-a făcut un drum, nu se construiește integrat. Se consumă bani cât pentru un drum civilizat așa cum vedem în străinătate, dar ne alegem cu infrastructură de lumea a treia”, a explicat Răzvan Constantin, inițiatorul proiectului pilot.
Dacă va întruni suficiente voturi pentru a obține finanțare, proiectul va asigura realizarea documentației tehnice necesare modernizării rețelei de drumuri de interes local. În viziunea inițiatorului, zona din imediata vecinătate a unui drum nu ar trebui să aibă aspect de maidan, iar trotuarele și pistele de biciclete ar fi bine să fie abordate integrat.