Acasă Actualitate Premieră medicală națională la Spitalul Județean din Timișoara. Intervenție deosebit de rară...

Premieră medicală națională la Spitalul Județean din Timișoara. Intervenție deosebit de rară la nivel mondial

DISTRIBUIȚI

La Spitalul Județean din Timișoara s-a realizat o procedură medicală inovatoare, efectuată pentru prima dată în România. Echipa de medici timișoreni, sub coordonarea dr. Cristian Mihalea, specialist în neuroradiologie intervențională din Paris, a efectuat un tratament hibrid, neurochirurgical și endovascular, pentru a salva viața unui pacient de 60 de ani.

Procedura a fost aplicată pentru tratarea unei fistule durale, o afecțiune gravă caracterizată printr-un scurtcircuit între artere și vene, care pune pacientul în pericol de hemoragii cerebrale severe. Potrivit dr. Mihalea, această tehnică a fost utilizată extrem de rar pe plan mondial, fiind raportate mai puțin de zece cazuri similare.

„Pacientul era în pericol de moarte din cauza hemoragiilor recurente. În astfel de situații, embolizarea pe cale arterială nu este eficientă. Am decis să abordăm problema în doi pași: un prim timp neurochirurgical, în care am efectuat un volet osos și am puncționat o venă strategică, urmat de un al doilea timp endovascular, pentru a închide complet fistula. Este o procedură foarte laborioasă, realizată în aceeași zi”, a explicat dr. Cristian Mihalea.

Intervenția a fost realizată cu o lună în urmă, iar pacientul, care anterior suferise multiple hemoragii cerebrale, a înregistrat o recuperare neurologică excelentă. Recent externat, acesta continuă procesul de recuperare la domiciliu.

Comentarii

comentarii