Acasă Politica Premieră politică la Arad: USR şi PSD, cu sprijinul PNL şi ALDE,...

Premieră politică la Arad: USR şi PSD, cu sprijinul PNL şi ALDE, au scos PMP din Biroul Electoral Judeţean

DISTRIBUIȚI

Florin Remeţan, preşedintele PMP Arad, constată faptul că Aradul consemnează o nedorită premieră politică. Două partide care, pe faţă, par că luptă unul contra celuilalt fără menajamente au bătut palma pentru a elimina PMP din componenţa Biroului Electoral Judeţean în vederea organizării şi desfăşurării referendumului din 6 şi 7 octombrie pentru redefinirea familiei. Concret, reprezentantul USR în Biroul Electoral Judeţean a propus eliminarea PMP din componenţa Biroului iar reprezentantul PSD l-a susţinut imediat. „Asistăm la o alianţă politică, putem spune, contra naturii între două formaţiuni politice, USR şi PSD, care aparent nu au nimic în comun doctrinar dar care şi-au dat mâna pentru a elimina PMP din componenţa Biroului Electoral Judeţean Arad. Mai mult, şi reprezentanţii PNL, ALDE şi UDMR s-au alăturat prin vot acestei tovărăşii politice fără precedent, bazându-se pe două acte normative care se contrazic: OUG privind organizarea Referendumului pentru redefinirea familiei şi Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor.    Dacă legea prevede clar că au reprezentant în Biroul Electoral Judeţean partidele care au grupuri parlamentare cel puţin în una din camerele Parlamentului, OUG prevede acest drept doar pentru partidele cu grup parlamentar în ambele camere. Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a anunţat că se va adresa Comisiei de la Veneţia dar şi Avocatului Poporului în legătură cu legalitatea OUG privind organizarea Referendumului pentru redefinirea familiei.          Noi, ca partid, protestăm faţă de această tovărăşie de conjunctură a USR şi PSD, care vor să scoată un partid parlamentar, PMP, din cadrul componenţei Biroului Electoral Judeţean. Noi am depus astăzi o contestaţie la Biroul Electoral Central şi la Biroul Electoral de Circumscripţie Arad şi aşteptăm un rezultat favorabil, având în vedere faptul că PMP are reprezentare în toate judeţele, mai puţin la Arad”, a declarat Florin Remeţan, preşedintele PMP Arad.

Comentarii

comentarii