Acasă Sănătate Premierele Clinicii de Chirurgie I Timișoara, în direct la TV Europa Nova,...

Premierele Clinicii de Chirurgie I Timișoara, în direct la TV Europa Nova, cu prof. dr. Sorin Olariu

1281
DISTRIBUIȚI

Trei dintre premierele naționale recente ale medicilor de la Clinica de Chirurgie I din cadrul Spitalului Județean Timișoara,  conduși de prof. univ. dr. Sorin Olariu, au fost criostripping, în tratarea chirurgicală a varicelor, în 2013, alta a fost ablația prin radiofrecvență a metastazelor empatice, făcută cu sprijinul Centrului de Transplant din Dalas, SUA, în urmă cu un an și jumătate, iar ultima premieră națională a avut loc în 12 iunie 2018, la o pacientă în vârstă de 40 de ani. Este vorba de metoda denumită și “Lunch time surgery”, adică chirurgie în timpul prânzului. De asemenea, la Clinica de Chirugie I pe an, se execută mai mult de 1.000 de operații pe vene, iar până acum au fost realizate peste  20.000. Reprezentanții clinicii au organizat și 15 congrese naționale de flebologie.

Toate aceste mari succese dovedesc că sistemul de sănătate din Timișoara este unul performant care funcționează foarte bine. Astfel, marți 26 iunie, de la ora 17.30, prof. univ. dr. Sorin Olariu, este invitat special la TV Europa Nova, la emisiunea Radiografii sociale pentru a vorbi de asemenea realizări deosebite ale medicinii din Banat. “Performanțele înregistrate la Clinica de Chirurgie I din cadrul Spitalului Județean Timișoara dovedesc că avem medici foarte buni, iar pacienții sunt pe mâini sigure, aici, în țară, și nu trebuie să plece să se trateze în clinicile din Occident, din Szeged sau din Turcia. L-am invitat în mod deosebit pe domnul prof. Sorin Olariu, fiindcă este unul dintre cei mai strălucitori chirurgici din România, pentru ca să discutăm în direct, într-o emisiune interactivă cu spectatorii despre performanță și să aratăm că sistemul de sănătate românesc funcționează bine. Bineînțeles că nu ne vom feri să vorbim și despre aspectele mai puțin bune din acest sistem”, a spus Aurel Mihuț, realizatorul emisiunii Radiografii sociale.

 

 

Comentarii

comentarii