Acasă Actualitate Premiul Clubului de Presă Francez a fost acordat caricaturistului Radu Clețiu...

Premiul Clubului de Presă Francez a fost acordat caricaturistului Radu Clețiu – Clear

DISTRIBUIȚI

vaca statuieCaricaturistul timișorean Radu Clețiu care semnează cu numele de artist Clear a devenit un obișnuit al celui mai prestigios Salon al desenului umoristic și caricatură de presă din Franța. Anul acesta timișoreanul a fost prezent pe întreaga durată a manifestărilor desfășurate sub egida libertății presei. În cadrul salonului au avut loc simultan multiple evenimente, printre care și expozițiile caricaturiștilor victime ale atacului terorist de la Charlie Hebdo și a colegei lor Coco și expoziția clubului american de presă cu tematica mai generală a celebrării inaugurării statuii libertății și alegerile americane.
Caricaturistul timișorean a realizat sute de portrete caricatură pentru oaspeții salonului, colegi de breaslă și oficialități. Ca o recunoaștere a calității și valorii caricaturilor ce tematica libertatea presei, Clubul de Presă Francez l-a desemnat câștigător al concursului. Concursul, încărcat cu o mare valoare emoțională datorită celebrării activitățoo caricaturiștilor victime a terorismului, a fost girat și de prezența președintelui și a întregului bord FECO Franța.
FECO este organizația caricaturiștilor care apară dreptul de liberă exprimare și ia opinie în cazul abuzurilor săvârșite împotriva caricaturiștilor. De asemenea FECO organizează și girează majoritatea Saloanelor de caricatură din Europa și întreaga lume.
La a 35-a ediție a Salonului de Caricatura organizat de Centrul permanent al presei la Saint Just le Martel, tema libertății de exprimare a folosit drept mascotă blajina rasă a vacilor Limusin. Rasa de vaci provine din această regiune majoritatea locuitorilor care au activat ca voluntari în organizarea și buna desfășurare a evenimentului au o oarecare legătură cu creșterea acestora.
Premiul pentru activitatea pe anul în curs a fost împărțit între un caricaturist israelian și unul arab, care au primit o vaca limusin care bineînțeles a fost grațiată și va fi în continuare mascota Salonului
Caricaturiștii de la Charlie Hebdo uciși în atacul terorist de la sediul hebdomadarului au avut dedicate spații în care au le-au fost expuse caricaturile originale. Camera de lucru al maestrului Georges Wolinski a fost recompusă în acel spațiu. Coco singura femeie caricaturist din redacție care nu a fost împușcată în acel sângeros atac extremist a fost prezentă la deschidere și a expus caricaturi marcate de tragicul eveniment.
Cordoanele de jandarmi care asigurau securitatea evenimentelor desfășurate pe parcursul celor 8 zile cât a durat evenimentul, nu au îndepărtat publicul venit să viziteze expozițiile sau să pozeze pentru o caricatură live. Evenimentul care aduce împreună an de an sute de caricaturiști din toată lumea a fost și de data aceasta onorat de către delegația americană condusă de Daril Cagle. Cinci caricaturiști editorialiști printre care și un câștigător al premiului Pulitzer Sam Sack, care formează opinia publicului cititor au preluat pentru un week-end tema alegerilor din America și au adus-o pe scenă în Franța.
Într-o confruntare colegială Radu Clețiu – Clear a performat pe scenă contra cronometru cu Daril Cagle. În două minute două caricaturi au fost desenate pe flipchart în fața publicului, Timișoara versus Los Angeles. Timișoara a câștigat un prieten care a promis că va onora invitația de a fi prezent la noi în 2021 cu ocazia evenimentelor preconizate de Federația Caricaturiștilor West România (FECO west).
Evenimentul care prin participare și tematică este de interes mondial va fi reflectat mai amplu printr-o expoziție ce va fi organizată la Centrul Cultural Francez din Timișoara.

Comentarii

comentarii