Acasă Cultura Premiul Internaţional „Salvatore Quasimodo” pentru scriitoarea lugojeancă Ela Iakab

Premiul Internaţional „Salvatore Quasimodo” pentru scriitoarea lugojeancă Ela Iakab

DISTRIBUIȚI

Încă un premiu pentru scriitoarea lugojeancă Ela Iakab, doctor în Filologie și profesoară de Limba şi literatura română la Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. După „Premiul Special pentru cea mai bună lucrare de argheziologie” obținut la Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”, ediţia 2012, pentru cartea „Deşertăciune şi asceză” (editura Eubeea, Timişoara, 2011), un studiu critic despre vasta operă a poetului Tudor Arghezi, și „Premiul Festivalului Internaţional de Poezie Sighetu Marmaţiei”, pentru volumul „Cartea lui Athanasios/Il libro di Athanasios”, publicat anul trecut în ediţie bilingvă la editura clujeană Grinta, Ela Iakab a fost distinsă și cu „Menţiune de Merit”, la secţiunea Carte de poezie, în cadrul Premiului Internaţional „Salvatore Quasimodo”, prezidat chiar de fiul câștigătorului Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1959: Alessandro Quasimodo, un reputat regizor, actor, poet şi eseist. În Italia, scriitoarea din Lugoj a obținut premiul tot pentru volumul „Cartea lui Athanasios/Il libro di Athanasios”. Invitaţii de onoare ai ediţiei 2018, desfăşurată ceremonial la Castelul Svevo din Rocca Imperiale, au fost, în afara celor doi fondatori ai premiului, Alessandro Quasimodo şi Giuseppe Aletti, critic literar, poet şi editor, două personalităţi marcante în Italia şi în Europa: un colos al muzicii italiene, compozitorul Mogol (a compus cântece pentru Lucio Battisti, Mina, Tony Dallara, Bobby Solo, Adriano Celentano, etc.) şi marele scriitor Dato Magradze, fostul Ministru al Culturii din Georgia, autor al imnului naţional şi candidat la Premiul Nobel din partea ţării sale în 2011.

Comentarii

comentarii