Acasă Eveniment Preoţii catolici se întâlnesc la Lugoj

Preoţii catolici se întâlnesc la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Episcopii catolici din România au hotărât ca pe parcursul Anului Preoţiei (19 iunie 2009 – 11 iunie 2010) să se organizeze şase întâlniri naţionale ale preoţilor catolici. Primele patru întâlniri au avut loc la Snagov (octombrie 2009), Şumuleu Ciuc (noiembrie 2009), Iaşi (februarie 2010) şi Timişoara (martie 2010). Cea de-a V-a întâlnire naţională a preoţilor catolici va avea loc în perioada 13-15 aprilie, la Lugoj. Vor participa peste 50 de preoţi de ambele rituri, din toate cele şase Dieceze romano-catolice şi din cele cinci Eparhii greco-catolice. Prelegerile şi dezbaterile din cadrul acestei întâlniri, care  se vor desfăşura la reşedinţa episcopiei, au ca temă „Preoţia – mărturie şi trăire a iubirii lui Cristos” şi vor fi susţinute şi moderate de pr. conf. univ. dr. Cristian Barta, directorul Departamentului Blaj al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj. În cadrul programului vor fi oficiate Sfinte Liturghii, atât în rit latin cât şi bizantin, vor avea loc  discuţii pe grupe, dar vor fi efectuate şi vizite în câteva locuri importante din Lugoj. Cea de-a şasea întâlnire naţională a preoţilor catolici va avea loc la Oradea, în perioada 17-20 mai.

Comentarii

comentarii