Acasă Actualitate Preoții din Caraș Severin încearcă să aducă apa pe pământ prin rugăciune

Preoții din Caraș Severin încearcă să aducă apa pe pământ prin rugăciune

DISTRIBUIȚI

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, episcopul Caransebeșului, preoții din județul Caraș Severin încearcă să aducă apa pe pământ prin rugăciune.

Astfel, Cercul pastoral-misionar Bocșa s-a întâlnit la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Gherteniș, în cadrul proiectului eparhial din acest an, An închinat rugăciunii în viata creștinului și a sfinților isihaști ca model de rugăciune pentru noi.

Astfel,  de la ora 18, în altarul de vară din curtea bisericii din Ghertenis, preoții din Cercul pastoral-misionar Bocșa, alături de părintele paroh Ciprian Graure, dar și de credincioșii acestei parohii, au săvârșit rugăciunile de seara, dar și rugăciuni închinate Presfintei Treimi, ca Dumnezeu sa reverse peste noi în acesta perioadă secetoasă, ploaie liniștită aducătoare de roade.

La finalul rugăciunilor părintele Aurel Radics de la Parohia Măureni a susținut o cuvântare care a avut ca temă: „Învățătura Sfântului Paisie de la Neamț despre rugăciune”.

 

Comentarii

comentarii