Acasă Actualitate Preotul Bogdan Radu, de la Capela Militară Timişoara 700, răpus de COVID...

Preotul Bogdan Radu, de la Capela Militară Timişoara 700, răpus de COVID 19

DISTRIBUIȚI

Inima preotului militar Radu-Cosmin Bogdan a încetat să mai bată, fiind oprită, miercuri după amiaza, de SARS-CoV-2. Toată lumea spera că se va însănătoşi, că va reveni acasă să-şi bucure soţia şi pe cei copilaşi, că va intra din nou în biserică, la fiii săi duhovniceşti.

Preotul militar ic. stav. dr. Radu-Cosmin Bogdan s-a născut în Timişoara, la 13 iunie 1983, într-o familie de buni creştini ortodocşi, care i-au oferit o creştere şi o educaţie aleasă.

Vădind din copilărie o râvnă deosebită pentru Biserică şi pentru cele sfinte, a urmat cursurile clasei de teologie din cadrul Liceului Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara, remarcându-se prin rezultate excepţionale la învăţătură, dar şi prin darul său muzical şi vocea baritonală deosebită dăruită de Dumnezeu.

În anul 2007 a obţinut licenţa în Teologie, la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, după care şi-a desăvârşit pregătirea teologică prin obţinerea, în anul 2013, a titlului de doctor în Teologie din partea Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu cu teza „Despătimirea şi îndumnezeirea omului în creaţia melozilor bizantini din secolele VI-IX”.

S-a căsătorit cu Macrina Ciolea, fiică de preot şi absolventă de medicină, Dumnezeu binecuvântând căsătoria lor cu trei copii.

A fost hirotonit diacon în anul 2007 şi a slujit la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, la mai multe biserici din oraş, dar şi ca diacon de ceremonie al Preasfinţitului Paisie Lugojanu, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.

Hirotonia întru preot a primit-o în 2010, imediat fiind numit prin concurs ca preot militar la Brigada 18 Infanterie Banat, calitate în care a slujit şi la biserica parohiei Timişoara Cetate din Piaţa 700. În anii 2007-2008, părintele Radu a fost cadru didactic asociat la Catedra de Teologie Ortodoxă din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie de la Universitatea de Vest din Timişoara, unde a predat Muzica bisericească şi Ansamblu coral, iar din anul 2011 până în prezent a activat ca şi cadru didactic asociat la Departamentul de Studii Româneşti din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie de la Universitatea de Vest din Timişoara.

În paralel, a dirijat şi a condus mai multe ansambluri corale, în mod deosebit remarcându-se prin activitatea coralei bărbăteţti „Theoforos” a Arhiepiscopiei Timişoarei, cu care a participat la Festivalul Internaţional „Timotei Popovici”, organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Caransebeşului (2009-2010), a susţinut concerte la Filarmonica „Banatul”, în cadrul Festivalului de colinde „Zilele muzicii sacre” (2009-2010) şi a întreprins un turneu în Portugalia, organizat de Institutul Cultural Român din Lisabona în colaborare cu Ambasada României la Lisabona şi Parohia Ortodoxă Română din Portugalia, în perioada 7-11 decembrie 2013.

În perioada 2015-2018 a urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Specializarea Pedagogie Muzicală.

Pentru activitatea sa deosebită, atât în plan pastoral cât şi muzical, a fost fost hirotesit întru iconom stavrofor.

Preotul militar dr. Radu-Cosmin Bogdan a fost un slujitor vrednic, înzestrat de Dumnezeu cu mulţi talanţi, dar şi cu o inimă blândă, caldă şi deschisă către militarii şi credincioşii pe care i-a păstorit de-a lungul anilor.

*

Colectivul Spitalului Militar Timişoara este alături de familia îndurerată, soţia Macrina şi cei trei copii, Iustin, Teodora şi Sofia, a celui care a fost preotul militar al Garnizoanei Timişoara, părintele Radu Bogdan, plecat prea devreme dintre noi, răpus de virusul SARS-CoV-2.

Mitropolia Banatului şi Spitalul Militar Timişoara transmit sincere condoleanţe familiei.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul!

Comentarii

comentarii