Acasă National Președintele Băsescu a semnat decretul privind numirea lui Meleșcanu ministru de Externe

Președintele Băsescu a semnat decretul privind numirea lui Meleșcanu ministru de Externe

DISTRIBUIȚI

Președintele Traian Băsescu a semnat luni decretul prin care îl numește pe fostul director al SIE Teodor-Viorel Meleșcanu în funcția de ministru al Afacerilor Externe, urmând ca depunerea jurământului să aibă loc la ora 17,30, la Palatul Cotroceni.
De asemenea, șeful statului a semnat, luni, decretul prin care se ia act de demisia lui Titus Corlățean din funcția de ministru al Afacerilor Externe și se constată încetarea funcției acestuia de membru al Guvernului, informează Administrația Prezidențială.
Ministrul Corlățean a anunțat luni că se retrage din funcție, argumentându-și decizia prin faptul că nu poate accepta încălcarea legii “pe considerente și interese politice și electorale”.
“L-am informat cu puțină vreme în urmă (…) pe prim-ministrul României (…) că am decis să-mi depun mandatul de ministru al Afacerilor Externe. Nu pot să accept și nu accept să încalc legea și legalitatea, nu pot accepta ca instituția Ministerului Afacerilor Externe să fie forțată (…) să încalce legea și legalitatea pe considerente de interese politice, electorale ale domnilor Băsescu și Iohannis și nu pot accepta să ofer motive de contestare a rezultatelor alegerilor prezidențiale de la turul doi pe considerente de nelegalitate a înființării de noi secții de votare în străinătate”, a declarat Corlățean într-o conferință de presă.
El a precizat că dorește respectarea legii și că are obligația, în calitatea sa de ministru al Afacerilor Externe, să asigure imaginea și prestigiul instituției.
Ulterior, premierul Victor Ponta l-a propus luni pe Teodor Meleșcanu pentru funcția de ministru de Externe.
Fostul șef al SIE, Teodor Meleșcanu, propus de premierul Victor Ponta să preia funcția de ministru al Afacerilor Externe, a declarat luni că depinde de președintele Traian Băsescu dacă va prelua acest portofoliu, punctând că mapa sa profesională îl recomandă în acest sens.
“Am acceptat să fiu propus, în rest depinde de aprobarea președintelui (Traian Băsescu — n.r.) dacă voi fi sau nu numit ministru de Externe. Din punctul meu de vedere cred că am mapa profesională la punct în ceea ce privește și externele și apărarea și până acum nimeni nu mi-a contestat nici competența, nici experiența în aceste probleme”, a declarat Teodor Meleșcanu. El a spus că principalul obiectiv este asigurarea dreptului de vot pentru toți românii, arătând ca în acest sens va avea o primă discuție cu BEC. “Acesta este și principalul motiv al numirii mele (rezolvarea problemelor de vot din diaspora—n.r.), bineînțeles asigurarea dreptului de vot pentru toți românii din diaspora. Prima discuție o voi avea cu BEC și cu această ocazie voi trage concluziile necesare în legătură cu toate modalitățile care pot să fie folosite pentru ca toți românii din diaspora să își exercite dreptul de vot”, a spus Meleșcanu.

Comentarii

comentarii