Contestarea rezultatului licitației pentru desemnarea constructorului care va ridica noul stadion de 32.000 de locuri de la Timișoara va însemna o întârziere de două trei luni față de proiectul inițial, spune președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
El acuză faptul că astfel de contestații apar prea des în România.
”Licitația pentru noul stadion Dan Păltinișanu a fost contestată de către una dintre societățile care a participat la procesul de desemnare a constructorului, un fapt care, din păcate, se întâlnește mult prea des în România”, spune Simonis.
Din păcate, rezolvarea contestației înseamnă o întârziere de cel puțin câteva luni.
”Ce se întâmplă acum? Judecătorii, pentru că această contestație a fost depusă la instanță, trebuie să decidă dacă licitația a decurs conform rigorilor legii, dar, pentru noi, înseamnă o întârziere de două-trei luni a lucrărilor. Dacă nu ar fi existat acest demers, compania desemnată câștigătoare putea începe proiectarea arenei pentru care are un termen de 8 luni. Acum, nu avem decât de așteptat o scurtă perioada ca acest proces să se încheie și să ne apucăm de treabă pentru că, orice s-ar întâmpla, stadionul se construiește! Nimeni și nimic nu ne oprește!”, a mai spus Simonis.