Acasă Actualitate Președintele Iohannis se declară acum revoltat de cum au acționat autoritățile, dar,...

Președintele Iohannis se declară acum revoltat de cum au acționat autoritățile, dar, împreună cu USR și PNL, a blocat timp de 7 luni legea care ar fi putut să o salveze pe tânăra din Caracal

DISTRIBUIȚI

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a cerut, după cazul din Caracal, Direcţiei de Elaborare Acte Normative evaluarea legislaţiei cu privire la percheziţia domiciliară, protecţia victimelor şi realizarea acţiunii de prindere în flagrant. În plus, ministrul a cerut măsuri urgente pentru modificarea legislaţiei, astfel încât astfel de situaţii să nu se mai producă pe viitor.

”Este o zi tristă pentru noi, am luat la cunoştinţă din mass-media despre această situaţie halucinantă generată de lipsă de profesionalism, necorelare a activităţilor sau fugă de răspundere, rezultatul fiind catastrofal, respectiv pierderea unei vieţi omeneşti. Cuvintele sunt insuficiente pentru a exprima mâhnirea şi regretul faţă de această crimă oribilă. Ministrul Justiţiei prezintă sincere condoleanţe familiei care se află acum într-un moment de grea încercare şi asigură atât familia, cât şi opinia publică, de faptul că va face tot ceea ce ţine de competenţa sa legală”, a transmis, vineri seară, Ministerul Justiţiei.

Ministrul Ana Birchall a solicitat procurorului general al României ”să dispună efectuarea de verificări imediate pentru a se stabili modul de derulare a anchetei în cazul criminalului din judeţul Olt, având în vedere că au existat anumite disfuncţionalităţi în aplicarea legii”.

”Totodată, ministrul Justiţiei a cerut Direcţiei de Elaborare Acte Normative din cadrul Ministerului Justiţiei să evalueze legislaţia în domeniu, atât în ceea ce priveşte percheziţia domiciliară, protecţia victimelor şi realizarea acţiunii de prindere în flagrant, precum şi să propună de urgenţă, măsuri de modificare a legislaţiei, astfel încât asemenea situaţii să fie evitate pe viitor. Ministrul justiţiei a solicitat celeritate şi fermitate în efectuarea verificărilor dispuse în acest caz”, a mai transmis Ministerul Justiţiei.

Poliţiştii şi procurorii din judeţul Olt anchetează dispariţia a două adolescente, care au plecat la date diferite către Caracal şi nu au mai revenit. Una dintre fete a dispărut din aprilie, iar cealaltă a fost dată dispărută joi.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române Georgian Drăgan a afirmat că fata de 15  ani din comuna Dobrosloveni dată dispărută în urmă cu o zi a reuşit să sune la 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, iar pe baza informaţiilor oferite de STS pentru localizarea ei s-au făcut verificări. Acolo nu au fost găsite însă nici probe, şi nici adolescenta.

Poliţiştii au continuat cercetările, iar vineri s-a făcut o percheziţie la domiciliul unui bărbat, “în urma căreiau au fost identificate mai multe rămăşiţe ce par a fi de natură umană”.

“Colegii mei iau în calcul şi varianta ca în acel butoi să fie şi rămăşiţele fetei dispărute în urmă cu două luni, în zona respectivă”, a adăugat Drăgan.

Acuzat că a localizat greşit apelurile date la 112 de fata de 15 ani dispărută la Caracal, STS a precizat că adolescenta a sunat de trei ori la 112, iar operatorul de la 112 a încercat apoi de nouă ori să reapeleze numărul, intrând însă mesageria vocală.

Şeful Poliţiei Române Ioan Buda a declarat la Antena 3 că poliţiştii au aflat vineri, în intervalul 2:00 – 3:00, adresa exactă la care se afla adolescenta dispărută la Caracal. El a explicat că poliţiştii au fost cei care au aflat adresa exactă, nu STS.

El a precizat că în jurul orei 3:30 a fost emis mandatul de percheziţie, iar la 4:00, echipajele şi procurorul de caz au ajuns la adresa bărbatului suspectat că a răpit-o pe adolescentă şi a ucis-o.

Ioan Buda a explicat că poliţiştii au intrat în locuinţa suspectului la 6:00 dimineaţa, când a dispus procurorul, care era şeful operaţiunii.

Întrebat de ce poliţiştii nu au intrat imediat şeful Poliţiei Române a spus ”există un vid legislativ în sensul acesta”.

Când a fost invocat articolul 27 din Constituţie referitor la Inviolabilitatea domiciliului, care ar fi permis totuşi intervenţia, fiind vorba despre ”înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane”, Ioan Buda a admis că poliţiştii puteau intra, însă au făcut-o când a spus procurorul care coordona operaţiunea.

Ioan Buda s-a deplasat la Caracal, iar premierul Viorica Dăncilă a afirmat că vor exista ”măsuri foarte stricte”.

Iohannis, USR și PNL au blocat timp de 7 luni legea care ar fi putut să o salveze pe tânăra din Caracal

Legea care ar fi putut să o salveze pe Alexandra, tânăra din Caracal, de la o soartă teribilă putea fi promulgată de președintele Iohannis încă din decembrie 2018. Șeful statului a ales, în schimb, să o atace la CCR.

Iohannis a preferat să blocheze actul normativ care dă puteri sporite polițiștilor pentru că îi lipsea avizul CSAT și pentru că restrângea drepturile celor care încalcă legea.

Faptul că polițistul ar fi fost îndreptățit să pătrundă „în orice mod într-o locuinţă sau orice spaţiu delimitat ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimţământul acesteia sau al reprezentantului legal”.

Nu a fost pe placul președintelui nostru nici prevederea prin care poliţistului îi este oferit dreptul să legitimeze şi să stabilească identitatea unei persoane în situaţia în care „aceasta încalcă dispoziţiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală”. Și aici, motivul a frizat absurdul: sintagma „motive verosimile” nu era explicată în actul normativ!

Nu în ultimul rând, Iohannis a atacat și prevederile care îi permit polițistului să conducă un individ la sediul poliției dacă „din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanţelor ori bunurilor aflate asupra sa creează motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală”. De această dată, președintele a fost preocupat de libertățile individuale ale celor care încalcă legea.

Legea e acum, bineînțeles, tot la Curtea Constituțională, pentru că, inspirați de șeful statului, și PNL și USR au atacat-o la CCR.

Practic, timp de 7 luni, Opoziția din România în frunte cu președintele Iohannis au blocat legea care ar fi dat dreptul polițiștilor de a salva vieți. Dacă nu ar fi făcut-o, aceasta era acum în vigoare, iar Alexandra trăia, scrie politice.net.

Iohannis, revoltat că, din cauza unor disfuncţionalităţi, autorităţile responsabile nu au reuşit să o salveze; va cere anchetă în şedinţa CSAT de marţi

Acum preşedintele Klaus Iohannis se declară profund îndurerat de cazul fetei de 15 ani dispărute la Caracal şi este revoltat că, din cauza unor disfuncţionalităţi, autorităţile responsabile nu au reuşit să o salveze, anunţând că va cere în şedinţa CSAT de marţi o anchetă privind modul de acţiune al instituţiilor implicate.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, este profund îndurerat de tragedia petrecută la Caracal şi este revoltat de faptul că, din cauza unor disfuncţionalităţi, autorităţile responsabile nu au reuşit să salveze o adolescentă care şi a pierdut viaţa în condiţii dramatice. Circumstanţele în care a acţionat criminalul trebuie clarificate de urgenţă”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele va solicita în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc marţi, o anchetă completă privind modul în care a acţionat în acest caz fiecare instituţie responsabilă.

”În situaţia în care se va dovedi că s-au luat măsuri greşite sau cu întârziere, vinovaţii vor trebui aspru sancţionaţi. De asemenea, toate problemele care vor fi identificate este obligatoriu să fie rapid rezolvate pentru că siguranţa cetăţeanului trebuie să fie garantată de instituţiile statului”, transmite Preşedinţia, conform news.ro.

Comentarii

comentarii