“Suspendarea este un demers inutil, pentru că, peste puține luni, plec din funcție. Este un demers nefondat, pentru că niciodată, repet, niciodată, nu am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că toată lumea pierde, nimeni nu câștigă. Peste puține zile se va vota suspendarea mea, iar România va intra în criză, pentru că se va declanșa referendumul de demitere a președintelui. Acest demers va avea efecte atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Pe plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată: unii vor fi de acord, alții nu, iar întreaga discuție se va axa doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care urmează, despre viitorul țării. Pe plan extern, niciun partener nu va înțelege de ce România își demite președintele. Nimeni nu va înțelege rostul unui astfel de demers. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii. Pentru a scuti România de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de președinte al României”, a declarat Klaus Iohannis.
Constituția României prevede, la Articolul 97, că vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces. În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.
Parlamentul dezbate, marţi, în plenul comun, de la ora 10.00, cererea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, depusă de Opoziţie, au decis luni Birourile permanente reunite ale celor două Camere.
Cea de-a treia cerere de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis s-a aflat, luni, pe agenda Birourilor reunite ale Parlamentului. Conducerea celor două Camere a decis ca plenul comun să se reunească marţi, de la ora 10.00, pentru propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui României.
După ce solicitarea Opoziţiei a fost respinsă de două ori, din motive procedurale, de data aceasta POT, AUR, SOS şi USR au strâns 178 de semnături.
Comentarii
comentarii