Acasă Economic Prețurile apartamentelor au revenit pe o traiectorie ascendentă în luna martie

Prețurile apartamentelor au revenit pe o traiectorie ascendentă în luna martie

297
DISTRIBUIȚI

După ușoarele scăderi consemnate în primele două luni ale acestui an, prețurile locuințelor din România au revenit, la începutul primăverii, pe o traiectorie ascendentă. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată de vânzătorii de apartamente – atât noi, cât și vechi – s-a majorat cu 1,5% luna trecută, ajungând la un nivel de 1.379 de euro pe metru pătrat util (față de 1.358 de euro pe metru pătrat util la finele lui februarie). Evoluții pozitive au avut loc în patru dintre cele șase mari orașe monitorizate constant de Imobiliare.ro, Cluj-Napoca și Bucureștiul conducând detașat în clasamentul creșterilor de preț. Pe de altă parte, valoarea medie de listare pentru un apartament a stagnat în alte două centre regionale, variațiile consemnate pe cele două segmente de piață analizate contrabalansându-se reciproc.

București:

Pe tot parcursul lunii martie, apartamentele disponibile spre vânzare în cel mai mare oraș al țării au înregistrat un avans general de 1,6%, de la o medie de 1.395 de euro pe metru pătrat util, până la 1.418 euro pe metru pătrat. Așteptările vânzătorilor s-au majorat pe ambele segmente de piață analizate, însă într-o măsură diferită: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,6% (de la 1.386 de euro pe metru pătrat, la 1.395 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite au resimțit o creștere de 2,4%, de la 1.401 la 1.435 euro pe metru pătrat util.

Brașov:

În orașul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro relevă, per ansamblu, o stagnare a prețurilor apartamentelor în luna martie, la un nivel de 1.277 de euro pe metru pătrat util. În momentul de față, un apartament vechi poate fi achiziționat, în medie, cu 1.257 de euro pe metru pătrat util, anume cu 1% mai mult decât luna trecută (când ar fi costat 1.244 de euro pe metru pătrat). Pe de altă parte, o locuință într-unul dintre ansamblurile rezidențiale nou-construite din Brașov are acum o valoare medie de listare de 1.306 euro pe metru pătrat, în scădere cu 2,3% față de februarie (de la 1.337 de euro pe metru pătrat util). 

Cluj-Napoca:

În orașul de pe Someș, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 2,1% în martie, acestea situându-se, în momentul de față, la o medie de 1.887 de euro pe metru pătrat util (comparativ cu 1.848 de euro pe metru pătrat la finele lui februarie). În capitala Transilvaniei, prețurile au crescut pe ambele segmente de piață analizate: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,7% (de la 1.822 la 1.853 de euro pe metru pătrat util), iar cele din ansamblurile noi, cu 2,7% (de la 1.874 la 1.924 de euro pe metru pătrat).

Constanța:

În orașul de la malul mării, apartamentele disponibile spre vânzare s-au menținut, per ansamblu, la valoarea medie de listare atinsă la finele lui februarie, respectiv 1.268 de euro pe metru pătrat util. Prețurile au cunoscut evoluții diferite pe cele două segmente de piață analizate: apartamentele vechi s-au depreciat cu 0,6% (de la 1.265 la 1.257 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au apreciat cu 1,2% (de la 1.273 la 1.288 de euro pe metru pătrat).

Iași:

În orașul din nord-estul țării, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat, per ansamblu, un avans de 0,7% în luna martie, de la o medie de 1.070 la 1.078 de euro pe metru pătrat util. În ultimele 31 de zile, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat vizibil, anume cu 1,1%, de la 1.091 la 1.103 euro pe metru pătrat. Și pe segmentul apartamentelor nou-construite a avut loc, teoretic, un avans, însă acesta s-a cifrat la doar 0,1%, o asemenea unitate locativă ajungând să coste 1.057 de euro pe metru pătrat (față de 1.056 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lunii anterioare).

Timișoara:

În orașul de pe Bega, suma medie solicitată pentru un apartament s-a majorat ușor în luna martie, anume cu 0,2%, de la 1.301 la 1.304 euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi disponibile spre vânzare pe piața timișoreană s-au apreciat în ultimele 31 de zile cu 0,9%, de la 1.297 la 1.309 euro pe metru pătrat util. Locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale, pe de altă parte, au înregistrat un recul de 1,9%, de la 1.316 la 1.291 de euro pe metru pătrat util.

Comentarii

comentarii