Acasă Economic Preţul apartamentelor din Timişoara, în uşoară scădere

Preţul apartamentelor din Timişoara, în uşoară scădere

DISTRIBUIȚI

blocuri timisoara

Deşi pe parcursul anului 2011, apartamentele vechi din Timişoara au înregistrat şi slabe creşteri ale preţurilor, trendul general la nivelul Semestrului 2 al anului 2012 a fost de scădere cu aproximativ 2% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, preţul ajungând astfel la o medie de circa 875 de euro pe metrul pătrat – relevă datele companiei de consultanţă pentru evaluare Darian. Comparativ cu perioada de început de criză, prețurile apartamentelor vechi au scăzut cu aproximativ 38%. Pentru al cincilea an consecutiv, compania Darian DRS SA, cel mai important jucător independent de pe piața de evaluări din România, prima companie din țara acreditată RICS la nivel corporativ, lansează studiul „Analiza pieței imobiliare” alături de “Indicele Imobiliar Darian”. Studiul cuprinde cele mai mari 27 de oraşe din România, analizând evoluţia pieţei pe fiecare sector al pieței imobiliare, fiind singura analiză exhaustivă de acest fel la nivel național, care ia în considerare prețurile de tranzacționare.
În zona ultracentrală, apartamentele vechi cu două camere, de exemplu, s-au vândut cu preţuri cuprinse între 55.000 şi 70.000 de euro, în timp ce pentru acelaşi tip de apartamente din zone mai slab cotate, cum ar fi Șagului, acestea au preţuri cuprinse între 35.000 şi 45.000 de euro. În zonele Soarelui şi Lipovei, preţurile sunt cuprinse între 40.000 şi 50.000 de euro, iar în Bucovina sunt între 42.000 şi 52.000 de euro. Comparativ, la nivel naţional, în semestrul 2 din 2012, preţul mediu de tranzacţionare al apartamentelor vechi, a fost de aproximativ 696 euro/mp, în scădere cu aproximativ 40% față de perioada de început a crizei și cu aproximativ 2,5% mai mici comparativ aceeași perioadă din 2011. Cele mai scumpe apartamente rămân în continuare în Bucureşti, unde preţul mediu a fost în al doilea semestru din 2012 de 961 euro/mp.
Cât priveşte apartamentele noi, în a doua parte a anului 2012, acestea au înregistrat o ușoară creștere de aproximativ 1% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, media la nivelul orașului fiind de 914 eur/mp. Comparativ cu perioada de început de criză, prețurile apartamentelor noi au scăzut cu aproximativ 29%. ”Cum programul <Prima Casă> care a susţinut industria imobiliară în ultimii ani este practic finalizat, iar planurile guvernamentale prevăd un nou proiect <Noua Casă>, s-ar putea să asistăm la o scădere mai accentuată a preţurilor apartamentelor vechi şi o menţinere sau chiar o creştere uşoară a celor noi, în special a celor bine dimensionate şi amplasate în zone cu infrastructură bună”, a declarat Adrian Crivii, preşedintele companiei de evaluare Darian. Preţurile terenurilor din Timişoara sunt pe cale de a se stabiliza, în ultimul an scăderea fiind nesemnificativă, de doar 1%. Nu același lucru se poate spune și despre evoluția față de perioada de început a crizei, când scăderea a fost de aproximativ 65% comparativ cu al doilea semestru din 2008.
Raportul privind analiza pieţei imobiliare realizat de biroul Darian din Timișoara, mai relevă faptul că, în primul semestru din 2012, preţurile de închiriere ale spaţiilor de birouri din Timişoara au stagnat. Chiria medie pentru spaţiile de birouri din clasa A s-a situat la valori cuprinse între 11 – 14 euro/mp/lună. “Estimăm că preţul chiriilor pentru birouri va stagna şi în perioada imediat următoare” – spune Alina Turcaş, expert evaluator Darian.

Comentarii

comentarii