Acasă Politica ”Prevenția în sănătate înseamnă un efort coordonat al mai multor instituții”

”Prevenția în sănătate înseamnă un efort coordonat al mai multor instituții”

DISTRIBUIȚI

Iosif SecasanSusține dr. Iosif Secășan, senator PNL de Caraș-Severin, explicând noile politici liberale din domeniul Sănătății
    
Liberalii, în speță membrii Delegației Permanente a PNL, au mandatat, așa cum se știe, pe ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, să aplice în sistem o serie de politici de prevenție, destinate a îmbunătăți starea de sănătate a populației și, de ce nu, a scădea costurile specifice, în perspectiva împuținării tratamentelor scumpe.

”Consider că este o politică pe care și-o asumă PNL la guvernare, explică dr. Iosif Secășan, senator de Caraș-Severin, membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, un bun cunoscător al sistemului. Ținta este, desigur, îmbunătățirea stării de sănătate a populației, în cadrul unei strategii pe termen lung. Acest tip de politică nu-și propune rezolvarea pe termen scurt a problemelor din sistem, dar, așa cum spuneam, poate conduce la o stare mai bună a sănătății populației. Dacă facem referiri financiare la sistem, el este în mod cronic subfinanțat, în acest moment el fiind chiar nesustenabil. O politică înțeleaptă, însă, e aceea ca pe evoluția cost-eficiență să considerăm că politica sistematică de prevenție va duce la scăderea costurilor și va ușura compartimentul de medicină curativă – cea mai costisitoare. Acest tip de politică, însă, trebuie definit ca un pachet de servicii. Programul de prevenție, ca o strategie de extensie a procedurilor de până acum, necesită mai multe definiri. În primul rând, care e acest pachet de servicii de prevenție și cum îl încadrăm  în cadrul pachetului de servicii de bază? Ca un pachet social separat sau vom crea un pachet special de prevenție? Îl vom legifera ca un capitol special în actuala lege sau vom vorbi de noi prevederi legislative, precum și de modificarea normativelor de aplicare pentru CJAS? Care sunt structurile profesionale care îl pun în aplicare? O echipă pluridisciplinară, cu medici de familie, medici de laborator, pediatri, interniști, ginecologi? E foarte clar că promotorii politicilor medicale de prevenție trebuie să fie în principal medicii de familie, ca o interfață între cetățeni și sistemul sanitar”. Ministerul Sănătății are, de altfel, experiența unui program național de evaluare a stării de sănătate, arată senatorul Secășan, încă din mandatul anterior al ministrului Nicolăescu și rezultatele acelui moment sunt încurajatoare pentru abordarea unui nou program, perfectat și mai extins. Desigur, forma finală impune consultarea cu specialiștii din domeniu, pentru constituirea echipei pluridisciplinare, apoi cu asociațiile de pacienți, pentru a vedea zonele de interes maxim pentru aceștia. ”În fapt, arată senatorul dr. Iosif Secășan, activitatea preventivă în practica clinică cuprinde mai multe acțiuni precum imunizarea, consilierea, teste de screening și chimioprofilaxie, metode care pot preveni peste 80 dintre bolile de bază. Pacienții care se supun acestor activități sunt asimptomatici, dar aparțin unor grupe de risc. Medicului de familie îi revine sarcina principală de a face prevenția primară, care urmărește preîntâmpinarea apariției bolii, prin măsuri asupra mediului și individului: igienă, microclimat. Apoi, programul de vaccinare, care previne apariția unor boli cu potențial de invaliditate sau mortalitate: poliomielita, difteria, tetanosul, rujeola, tusea convulsivă. Consilierea se adresează pacienților care își agravează suferințele existente prin fumat, sedentarism, dietă necorespunzătoare, alcool, drog. A te supune recomandărilor medicale înseamnă de fapt o terapie salvatoare pentru complicațiile ce pot surveni. Apoi, prevenția secundară, unde intervin investigații de laborator și medicii de specialitate, poate preveni anemiile, rahitismul, depistarea precoce a luxației congenitale a șoldului, diabetul zaharat, hipercolesterolemia și factorii de risc cardio-vascular, TBC, sifilis, HIV. Vorbim, apoi, de profilaxia terțiară, care împiedică asocierea factorilor care dimpreună concură la apariția bolii.” Senatorul Iosif Secășan consideră că există și câteva elemente care constituie limite și obstacole în activitatea preventivă și care trebuie înlăturate. Astfel, echipa de prevenție trebuie rambursată pentru munca ei. Medicului și pacientului trebuie să li se acorde timp pentru activitatea de prevenție, mai ales pacientul trebuind să înțeleagă că recomandările trebuie urmate și să nu le considere ineficiente din start. Iar medicul de familie trebuie să-l consilieze pe pacient, pentru a selecta dintre multiplele recomandări ale diverșilor specialiști pe cele cu adevărat importante și utile. Prevenția, arată dr. Secășan, ca politică de sănătate publică, se referă atât la mediu, la grupuri, cât și la individ, dar e o investiție în populație, în dezvoltarea socială și economică. Ea presupune un efort coordonat al mai multor instituții, medici, grupuri populaționale, asociații ale pacienților și, sigur, o bună înțelegere între autoritățile centrale și locale.

Comentarii

comentarii