Un stat care functioneaza asa cum trebuie, cu capul sus si cu picioarele pe pamant, isi protejeaza toti cetatenii, aplicand, la orice nivel, prezumtia de nevinovatie, pana cand o instanta se pronunta definitiv si irevocabil. Dupa care, exista autoritatea de lucru judecat, persoana condamnata fiind prezumata drept vinovata de faptele care i-au fost imputate. Daca una nu functioneaza, nu functioneaza nici cealalta.
Atrag atentia celor responsabili ca, in Romania, acest raport, firesc in orice stat in care exista o justiţie ferma si, in acelasi timp, cu un respect la fel de ferm fata de drepturile omului, este dat peste cap de persoane iresponsabile de la nivelul serviciilor secrete, de la nivelul puterii politice si judecatoresti, dar si din randul celor care reprezinta societatea civila si presa. Si iata cum!
Cand spui despre o anumita persoana ca trebuie sa mearga in fata procurorilor pentru a-si demonstra nevinovatia, inseamna ca nu dai nici cat o ceapa degerata pe principiul prezumtiei de nevinovaţie. Dimpotriva. Nu trebuie sa te duci in fata procurorilor. In mod normal, procurorii trebuie sa-si faca anchetele pe teren si, doar in situatii cu totul si cu totul exceptionale, intr-un stat democratic, ei pot chema un cetatean la Parchet, printr-o invitatie telefonica sau trimisa in scris, iar daca persoana respectiva refuza sa se conformeze, pot chiar utiliza un mandat de aducere. Dar fata in fata cu procurorul, nicio persoana, din niciun stat democratic, nu are obligatia sa-si demonstreze nevinovatia. Procurorul trebuie sa fie cel care trebuie sa faca dovada ca s-ar fi savarsit o infractiune, iar persoana in cauza, daca doreste, se apara. Si daca nu, nu. Mai mult decat atat, procurorul are obligatia, expres prevazuta de lege, ca, in paralel cu identificarea si consemnarea probelor de vinovatie, sa descopere si sa reţina si probele care atesta nevinovatia persoanei respective. Mai tarziu, in faţa judecatorului, care doar el reprezinta justitia, situatia se repeta. Acolo, procurorul isi prezinta probele impotriva unei persoane, dar are obligatia sa prezinta si acele probe care ar putea identifica nevinovatia persoanei respective, in timp ce avocatii au datoria sa sustina nevinovatia persoanei sau diminuarea vinovatiei acesteia si atata tot. Judecatorul trebuie sa aprecieze, cu buna-credinta si cu un interes real pentru aflarea adevarului, atat probele prezentate de procurori, cat si argumentele sau eventualele probe, in sens contrar, prezentate de aparatori.
Daca cele de mai sus sunt respectate intocmai, atunci se cheama ca intreg angrenajul justitiei, in sensul larg al cuvantului, a respectat prezumtia de nevinovatie si este de presupus ca, daca procurorii nu dau date din dosar si nu incearca sa influenteze opinia publica, in mod direct sau indirect, tot se respecta prezumtia de nevinovatie.
In momentul in care persoana este condamnata, daca a fost respectata prezumtia de nevinovatie, atunci societatea are datoria sa dovedeasca respect fata de puterea lucrului judecat. Si numai dupa ce se demonstreaza ca s-a produs o eroare judiciara, din neglijenta, din incompetenţa sau, in cazuri rarisime, cu rea intentie, aceasta putere a lucrului judecat poata sa cada, persoana condamnata pe nedrept poate fi repusa in depline drepturi, iar cei vinovati de eroarea judiciara trebuie, la randul lor, pedepsiti.
Nu se poate una fara alta. Astazi, opinia publica incepe sa-si piarda increderea in puterea lucrului judecat, ceea ce este extrem de periculos, pe termen mediu si lung, pentru puterea statului, numita justitie, care, la fel cum poate urca in sondaje, se poate si prabusi. Sa incepem, deci, vorba lui Klaus Iohannis, pas cu pas, prin respectarea prezumtiei de nevinovatie. Pentru ca altfel, deciziile judecatoresti nu se vor mai bucura mult timp de respect.
