Ion Gheorghe Munteanu este primar în comuna Liebling, județul Timiș, aflat la al cincilea mandat – două de viceprimar, trei de primar – dar, în același timp este și crescător de oi, și de mult timp se confruntă cu o dureroasă problemă: trebuie să ardă sute de kilograme de lână strânsă în fiecare an de pe cele 800 de mioare pe care le deține.
”E o crimă…!”
”Două remorci pline cu lână le-am dus pe câmp, astă vară, am aruncat 20 de litri de motorină și i-am am dat foc. Tot am ars, fiindcă nimeni nu are nevoie de lână oilor. E o mare rușine. Nu e posibil asta, dar asta e. Ciobanii români își ard lâna. Domnul Daea a încercat să rezolve această problemă, dar se pare că totul s-a împotmolit. Până la urmă Ministerul Agriculturii nu a reușit să facă nimic. Lâna provenită din oaia ciobanilor români în timpul răposatului era utilizată în industria textilă. Românii se îmbrăcau cu pulovere și cămăși din lână românească. Acum o ardem. E o crimă!”, spune primarul-fermier.
Ion Munteanu este de 30 de ani un important crescător de oi în Timiș. Pe lângă mioare, el mai deține și o mică fermă de porci, cu multe găini, cai, rațe, și peste 100 de ha de pământ, pe care cultivă cereale pentru hrana animalelor și păsărilor. Bunicul și tatăl lui au avut oi, iar actualul primar a crescut de copil alături de mioare, pe care le ducea la pășune. De aceea a îndrăgit oile și nu s-a mai putut îndepărta niciodată de ele.
”Deși sunt primar, eu nu o să uit niciodată de unde am plecat și cine sunt: un paure, un țăran bănățean get pe get, un fiu de paure, din tată în fiu și sunt mândru de asta. Fiind copil de țăran, noi în familie am avut întotdeauna animale și pământ, atât bunicul, cât și străbunicul și tatăl meu. Am avut batoză, mașină de secerat cum era cu mult timp în urmă. Am avut cazan de răchie. Noi am făcut întotdeauna răchie. Puneam clisă (slănină) pe jar, când eram pe câmp cu oile, și mâncam clisă prăjită cu pâine și ceapă și beam răchie. Atunci, eram mai sănătoși ca acuma, când mâncăm toate chimicalele din hypermarket-urile occidentale cu toate E-urile, fiindcă am ajuns să depindem de Occident”, este de părere domnul Ion.
Fermierul român nu are sprijin real
Deși sunt mari probleme cu piața de desfacere a produselor agro-alimentare, Ion Munteanu a reușit să se descurce cu valorificarea laptelui. Nu a vrut să își facă o fabrică de brânzeturi, fiindcă știe că nu ar avea unde să își vândă produsele, de aceea a încheiat contract cu LactItalia, unde își vinde laptele, iar de Paști, mieii îi valorifică la abatorul Ovi Prodex aflat chiar în Liebling. E singurul abator din Timiș destinat numai sacrificiul ovinelor. Vine camionul, încarcă animalele și le duce la sacrificare. Cea mai mare parte a mioarelor tăiate la abatorul din localitate ia calea exportului, în țările arabe, unde există o mare căutare pentru carnea de oaie din România. LactItalia are tanc de răcire în comună și toți ciobanii duc acolo laptele. Domnul primar primește 3 lei pe kilogramul de lapte de oaie, așa cum primesc toți ciobanii. Este mulțumit.
”Noi suntem bănățeni adevărați și buni creștini, care vrem să muncim și să respectăm legile țării și să nu depindem de nimeni. Eu nu mai cumpăr din comerț hrana. Am brânza mea, am laptele meu, am porcul meu, am vita mea, am găina mea, am rațele și gâștele mele, am fasolea, cartoful, grâul și porumbul meu. Eu tai animalul și îmi prepar produsele de care o familie are nevoie. Nu cumpăr nimic de la hypermarket. Am tobă, slănină, pateu jumări, cârnați, salam, șuncă. Eu prepar totul în casă, toate sunt bio și sănătoase.
Eu nu vreau să fac brânză, apoi să mă chinui să o vând pe piață, să își bată joc statul de noi, așa cum face de obicei și îl umilește pe fermierul român de treizeci de ani. Îl scoate în stradă, îi promite sprijin real și îl minte. Au ajuns ca multe ferme mici și mijlocii să își vândă utilajele și animalele, să renunțe la tot, să falimenteze din cauză că nu există piață reală și sănătoasă de desfacere a produselor agro-alimentare.
Fermierul român nu are sprijin real nici de la guvern, nici de la Uniunea Europeană. Românii consumă produse importate de proastă calitate care dăunează grav sănătății, în loc să se creează o piață eficientă pentru ca fermierul român să își poată valorifica produsele aici, pe piața românească”, atenționează domnul Munteanu.
Cum reușește să îmbine activitatea de fermier și de primar, de aproape 20 de ani de când este ales în fruntea comunei? Un rol foarte important în această activitate agricolă îl are soția. Ea se ocupă de toate documentele și de fermă în general, dar bineînțeles că, atunci când domnul Ion nu se află la birou, devine fermier. Domnul primar nu se ferește să mulgă oile, să le tundă sau să le dea mâncare și apă. De multe ori, vine de la primărie și ajută la curățarea saivanului. De copil a făcut asta, o face cu mândrie și acum când a este primul om în comunei Liebling.
