Acasă Administraţie Primăria alocă 4 milioane de euro pentru vaporașele care vor naviga pe...

Primăria alocă 4 milioane de euro pentru vaporașele care vor naviga pe Bega

DISTRIBUIȚI

vaporasÎn sfârșit, timișorenii pot privi spre momentul în care vor vedea pe Bega vapoare ușoare, mult așteptatele vaporetto. Primăria mai face un pas în acest proiect, după ce a majorat bugetul pentru cumpărarea ambarcațiunilor, de la 1 milion de euro la 4 milioane de euro.

Viceprimarul Dan Diaconu a anunțat miercuri că au fost deschise ofertele aferente procedurii de achiziţie a echipamentelor de transport (vaporetto), în cadrul proiectului ‘Reabilitarea infrastructurii publice urbane a malurilor Canalului Bega’, anunţă viceprimarul Dan Diaconu. El mai spune că procedura de achiziţie este licitaţia deschisă şi prevede livrarea, lansarea la apă şi punerea în funcţiune a şapte vaporetto, prevăzute în cadrul proiectului amintit. ‘Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut’, spune Diaconu.
În perioada următoare ofertele vor fi analizate din punct de vedere al criteriilor de calificare, respectiv ofertelor tehnice si financiare. Dacă la licitaţia din februarie nu s-a prezentat niciun ofertant, acum s-au prezentat doi operatori economici.
Vaporetele vor avea, fiecare, capacitatea de 50-70 de locuri, fiecare ambarcațiune va fi prevăzută cu câte două motoare și va avea o lungime de 20 de metri.
Procedura beneficiază de participarea Unităţii Centrale de Verificare a Achiziţiilor Publice din cadrul Ministerului de Finanţe.

 

Comentarii

comentarii