Acasă Administraţie Primăria Lugoj a mai pierdut un proces cu sindicaliștii

Primăria Lugoj a mai pierdut un proces cu sindicaliștii

DISTRIBUIȚI

primaria lugoj 10Instituția condusă de primarul Francisc Boldea a mai pierdut un proces. Curtea de Apel Timişoara a dat o soluţie definitivă, favorabilă pentru o parte însemnată a funcţionarilor din Primăria Lugoj, într-un litigiu cu executivul local, declanşat în 2014, pentru acordarea unei indemnizaţii de dispozitiv. Beneficiarii acestei decizii sunt 73 de funcţionari ai primăriei, care trebuie să primească restanţe pentru un spor de 25% din salariul de bază (sporul de dispozitiv), neacordat din 1 iulie 2014. Cei 73 de funcționari publici sunt membri ai Sindicatului Liber din Primăria Timişoara, care i-a și susținut în instanță. „Instanța a anulat dispoziția privind suspendarea plății sumelor compensatorii și, totodată, obligă Primăria la plata salariilor suspendate. Este primul dosar în care funcţionarii publici primesc o soluţie favorabilă. Noi vom trimite minuta la Primăria Lugoj şi în decursul unei luni, după ce se vor face calculele, banii trebuie să fie achitaţi”, a declarat Tiberiu Negrei, liderul Sindicatului Liber din Primăria Timişoara, menționând că a solicitat și o întrevedere cu Primarul Francisc Boldea pentru a discuta despre acordarea banilor pentru toți funcționarii. Primarul Francisc Boldea a declarat că hotărârea instanței va fi aplicată și că funcționarii își vor primi banii. „Salariații vor primi toate restanțele din urmă. Avem banii pregătiți”, a spus Boldea, menționând că „tăierea sporurilor a fost o hotărâre a Curții de Conturi”. La începutul lunii martie, alți 74 de salariați ai Primăriei Lugoj, angajați ca personal contractual, și-au câștigat în instanță drepturile. În 6 octombrie, se va judeca la Curtea de Apel, recursul formulat de Primăria Lugoj, pentru aceleaşi drepturi revendicate de alţi 11 funcţionari lugojeni.

Comentarii

comentarii