Acasă Administraţie Primăria Municipiului Timișoara amenință centrele medicale și șantierele cu amenzi de mii...

Primăria Municipiului Timișoara amenință centrele medicale și șantierele cu amenzi de mii de lei

681
DISTRIBUIȚI
15.05.2017 moloz

Primăria Municipiului Timișoara le amintește producătorilor de deșeuri rezultate din activitățile medicale sau din construcții edilitar-gospodărești că trebuie să respecte termenele de predare ale planurilor de eliminare a deșeurilor. Producătorii/generatorii de deșeuri rezultate din activități medicale au obligația să prezinte raportul până la data de 1 martie, în timp aceia care le produc prin lucrări de intervenții, refaceri și construcții edilitar–gospodărești au termenul de 15 februarie.

Documentele trebuie predate compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara. Conținutul planului de eliminare a deșeurilor pentru activitățile medicale este prevăzut la art. 8, alin. (3) din HCL nr. 371/2007, iar cel pentru deșeurile rezultate din construcții, la art. 10, alin. (2) din HCL nr. 159/2016.

„Planul de eliminare a deșeurilor va fi depus în două exemplare, din care un exemplar vizat va putea fi ridicat de la camera 12, după 15 zile. În cazul planurilor incorecte sau incomplete, documentația va fi restituită la același ghișeu, urmând a se depune o nouă documentație, întocmită în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, transmite Primăria.

Amenzile pentru cei care nu depun aceste planuri sunt cuprinse între 1.500 și 2.000 de lei, pentru persoanele fizice,și între 2.000 și 2.500 de lei, pentru persoanele juridice. Camera 12 – Serviciul Relaționare Directă cu Cetățenii, ghișeele 1 și 2, unde trebuie depuse documentele are următorul program:luni 08.30 -16.30; marți 08.30 – 18.30; miercuri 08.30- 16.30; joi 08.30- 16.30; vineri 08.30- 16.30.

Comentarii

comentarii