Prof. Daniel Drăgan, primarul comunei Parța Timiș, prezintă stadiil lucrărilor pe care Primăria Parța le desfășoară în localitate, în această perioadă.
” Înaintăm cu implementarea proiectului privind EFICIENTIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN COMUNA PARȚA, JUDEȚUL TIMIȘ.
În această perioadă se montează lămpi pe stâlpii care nu au fost dotați cu corpuri de iluminat până acum. În următoarea etapă, se vor demonta corpurile vechi existente și vor fi montate corpuri de iluminat noi”, a explicat Daniel Drăgan.
Lucrarea, care are o valoare totală de 1.003.240,84 lei, este finanțată de Administrația Fondului de Mediu, cu suma de 926.861,73 lei, diferența fiind cofinanțare din partea Comunei Parța.
Vor fi montate corpuri de iluminat performante, cu eficiență luminoasă și energetică, pe toți stâlpii de pe raza localității, ceea ce înseamnă aproape o dublare a corpurilor de iluminat. Toate corpurile de iluminat vor fi echipate cu drivere electronice dimmabile și incluse într-un sistem de telegestiune.
“Prin acest proiect ne propunem reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public și reducerea consumului de energie electrică. Doamne ajută!”, este mesajul primarului Daniel Drăgan.