Acasă Administraţie Primăria Reșița începe dezinfecția scările de bloc din oraș. Pe când și...

Primăria Reșița începe dezinfecția scările de bloc din oraș. Pe când și la Timișoara!?

DISTRIBUIȚI

Primăria Reșița, prin operatorul de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, începând de luni, 13 aprilie, va desfășura lucrări de dezinfecție în scările de bloc din cadrul asociațiilor de proprietari-locatari de pe raza municipiului.

Lucrările se vor desfășura pe o perioadă de maximum 4 zile, conform contractului. Se va acționa mai întâi în blocurile de locuințe din cartierul Govândari, începând cu ora 11.00 (13 aprilie).

Toate persoanele, dar în special cele cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.

În timpul lucrărilor și minimum o oră după efectuarea dezinfecției nu este recomandată circulația pe scările de bloc. Ulterior este obligatorie  aerisirea spațiilor unde a fost efectuată dezinfecția.

Substanța utilizată este hipoclorit de sodiu, produsul fiind avizat de Ministerul Sănătății.

”Rugăm administratorii și/sau președinții asociațiilor de proprietari să faciliteze accesul operatorilor în blocuri.”, anunță Primăria Reșița.

Comentarii

comentarii