Acasă Administraţie Primăria Reșița investește 91 de milioane de lei pentru modernizarea traficului și...

Primăria Reșița investește 91 de milioane de lei pentru modernizarea traficului și achiziționarea de autobuze și biciclete

DISTRIBUIȚI

Două noi proiecte cu finanţare europeană care vizează judeţul Caraş-Severin – Municipiul Reşiţa şi Oraşul Oraviţa – au fost contractate, joi 14 mai 2020, în cadrul Regio – Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014-2020.

 Prin proiectul de la Reşiţa se vor achiziţiona zece autobuze electrice şi 60 de biciclete, se vor implementa sisteme de management al traficului şi de e-ticketing, se vor crea benzi de circulație utilizate prioritar pentru transportul public, se vor realiza două terminale intermodale şi se va implementa un sistem de bike-sharing în municipiu.

O altă componentă a proiectului vizează reabilitarea străzilor Calea Timișoarei și Bârzăviței, cu prioritizarea transportului public, amenajarea de piste pentru biciclete, modernizarea trotuarelor, reconfigurarea sau amenajarea aliniamentelor de spatii verzi și nouă stații de transport.

Valoarea totală a proiectului este de 91.694.356,72 lei, din care 82.362.404,76 lei reprezintă finanţare nerambursabilă. Perioada de implementare este de 42 de luni.

Proiectul de la Oraviţa vizează îmbunătățirea calității vieții populației prin creșterea calității procesului educațional și prin oferirea unor posibilități de petrecere a timpului liber de calitate, în special locuitorilor din zona Gării, identificată ca zonă marginalizată.

Valoarea totală a investiţiei este de 19.569.075,21 lei, din care 19.175.831,24 lei finanţare nerambursabilă, prin Axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, apelul de proiecte dedicat sprijinirii obiectivelor Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD). Perioada de implementare este de 38 de luni.

Comentarii

comentarii