Primăria și Consiliul Local Giroc și Casa de Cultură ”Ionel Lucian Șipoș” Giroc, în cooperare cu Consiliul Județean Timiș, organizează ediția I a festivalului “Întoarcere la folk” în parcul Căminului Cultural din Giroc în zilele de 19 și 20 mai 2023.
Începând cu ora 18:00 a fiecărei seri vor urca pe scenă mai mulți artiști și trupe!
În 19 mai – Akusti-k, Sergiu Simionese & grupul GMT, Cristian Buică, Cătălin Stepa, Călin Bârcean, Magda Pușkaș & Rareș Suciu;
în 20 mai – AleeKim, Clara Barbu, Andreea Popa, Andrei Troacă, Bogdan Racz (Sonatic), Monica Mihaela Cojocaru, Adrian Ilie, Dan Vană, Mădălina Amon, Adrian Sărmăşan.
Sâmbătă, la ora 17:00, Atelierul de Folk în cooperare cu Asociația Culturală Play organizează o sesiune “Pune mâna pe chitară” la care pot participa chitariști de toate vârstele.
Intrarea la eveniment este liberă.
Proiectul pentru promovarea folkului în Giroc, dar și în împrejurimi presupune două acțiuni complementare. Una e Atelierul de Folk, cealaltă festivalul “Întoarcerea la Folk”.
Atelierul de Folk cuprinde activități recreative care stimulează dezvoltarea abilităților vocal-instrumentale în rândul tinerilor. Participarea la activități este gratuită și are la bază învățarea acordurilor și ritmurilor necesare interpretării unui panel de piese cunoscute.
Activitatea Atelierului se va desfășura la Căminul Cultural din Giroc, presupunând o întâlnire pe săptămână.
Festivalul „Întoarcerea la Folk” vizează promovarea folkului în Giroc și zona metropolitană timișoreană, prin atragerea atât a iubitorilor de folk cât și a publicului nesensibilizat la folk, dar care poate beneficia de pe urma unei astfel de acțiuni culturale.
”Pornim cu gândul de a oferi artiştilor aflaţi la început de drum posibilitatea de afirmare, dar şi de a facilita apropierea artiştilor consacraţi de cei care îi îndrăgesc. Nu în ultimul rând, ne dorim să creăm o comunitate pentru iubitorii de folk, în care aceştia să aibă posibilitatea să interacţioneze unii cu ceilalţi, dar şi cu idolii lor, să schimbe idei sau să împărtăşească experienţe folk”, îndeamnă organizatorii.
În cadrul evenimentului va avea loc și Sesiunea #PuneMânapeChitară, în care vor fi cântate o selecție de piese pe care sigur le știți deja. Toate se găsesc aici: https://pdf.ac/1Aj42l