Acasă Actualitate Primăria Timișoara a demolat casa lui Pavel Marcov, de pe str. Popa...

Primăria Timișoara a demolat casa lui Pavel Marcov, de pe str. Popa Șapcă

DISTRIBUIȚI

Casa construită de Pavel Marcov pe strada Popa Șapcă, în apropiere de Pasajul Popa Șapcă, a fost demolată de Primăria Timișoara, marți 13 noiembrie. Motivul? „E o construcție ilegală. Conform CF-ului terenul aparține primăriei, iar această casă ridicată de domnul Marcov a fost ridicată fără autorizație”, este verdictul reprezentanților primăriei.

„De 30 de ani nu a fost ilegală construcția? Acum s-au trezit că e ilegală. Eu am și plătit mereu. Primăria m-a pus să plătesc. Să vină primarul să vadă situația. Nu e vorba de autorizație de construcție. Nu trebuie. Nu am de ce. Nu e terenul primăriei. Eu i-am dat în instanță și ei au venit, acum, să mă dărâme. Ne judecăm în acest moment. Nu au cum să mă demoleze. De vreo cinci ani mă judec cu Primăria Timișoara. Eu locuiesc aici cu toată familia și ei vor să mă scoată afară, acum, în plină iarnă. Eu am câștigat în instanță, dar ei au făcut apel. Primăria trebuie să țină cont de faptul că locuința mea se află în cei 20 de metri de la calea ferată – teren care aparține CFR-ului. Nu este terenul primăriei. Așa spune legea. Nu are voie să se bage primăria. Vor să mă demoleze pe o dispoziție a primarului. Nu e normal. Suntem pe proprietatea CFR. Clar. Nu are legătură Primăria Timișoara. E ilegal ce fac.”, a declarat Pavel Marcov.

“Noi avem o sentință definitivă de demolare și am vrut să o punem în aplicare prin executori, dar nu au dat curs, iar noi am atacat chestia aceasta în instanță. Refuzul executorului.  De asta se leagă el, domnul Marcov, dar avem o sentință definitivă de demolare a construcției, conform legii”, spune Florin Răvășilă, consilierul primarului.

“Nu știu ce voi face acum. Nu am unde să mă mut. Nu știu unde să îmi duc familia, acum în plină iarnă….!!!!”, spune Marcov.

Comentarii

comentarii