Acasă Actualitate Primăria Timişoara a închiriat şapte autobuze Primăriei Deva

Primăria Timişoara a închiriat şapte autobuze Primăriei Deva

DISTRIBUIȚI

Societatea de Transport Public Timişoara (STPT), aflată în subordinea municipalităţii, a încheiat un contract cu reprezentanţii Primăriei Deva pentru închirierea a şapte autobuze care să asigure transportul în comun din reşedinţa judeţului Hunedoara. La Deva, contractul Primăriei cu firma privată care asigura transportul în comun a fost suspendat recent.

Şapte autobuze marca Mercedes Conecto vor asigura transportul în comun în Deva, după ce reprezentanţii Primăriei Deva şi cei ai Societăţii de Transport Public Timişoara au semnat un contract în acest sens.

“Chiar în acest moment, la sediul Societăţii de Transport Public Timişoara a fost semnat contractul de închiriere pentru cele şapte autobuze Mercedes Conecto care vor asigura, începând de joi, transportul public local în municipiul Deva”, a anunţat, pe Facebook, Florin Oancea, primarul oraşului Deva.

Conducerea STPT spune că documentul semnat marţi este unul avantajos pentru compania de transport din Timişoara şi nu afectează în niciun fel activitatea din teren.

“Contractul s-a semnat până în 31.12.2018. Este o închiriere de 0,7 lei plus TVA pe kilometru, cu obligativitatea de minim 40.000 de kilometri pe lună. Ne-au solicitat ei să le închiriem, am primit un telefon de acolo. Noi având în parc un număr de unităţi peste cel pe care îl folosim, nu ne afectează activitatea. În prezent avem 77 de unităţi funcţionale, doar autobuze, iar în acest moment folosim 40”, a declarat, pentru News.ro, Nicolae Bitea, directorul STPT.

Călătorii din Timişoara sunt nemulţumiţi de modul în care funcţionează transportul în comun din oraş, însă conducerea STPT susţine că motivul pentru care nu poate scoate pe trasee mai multe autobuze este lipsa şoferilor.

În anul 2005, Consiliul Local Deva şi SC Tirius Transtur SRL au încheiat un contract de concesiune a transportului public local de călători, având ca obiect efectuarea transportului public de călători cu microbuze.

În 25 august 2018, SC Tirius Transtur SRL a înregistrat o adresă către Primăria Deva prin care anunţa autorităţile locale că din 1 septembrie nu va mai desfăşura transport public local în oraş dacă nu îi vor fi achitate sumele prezentate într-un decont. În schimb, o comisie înfiinţată prin dispoziţie a primarului Devei a constatat că decontul cuprindea cheltuieli “ce exced activităţii de exploatare a serviciului de transport public local”. Din acest motiv, contractul dintre Primăria Deva şi firma privată a fost suspendat.

Comentarii

comentarii