Lucrările realizate și duse deja la final pentru reabilitarea Căii Stan Vidrighin, o investiție efectuată inițial din banii municipalității, recuperați în mare parte, ulterior, din fonduri europene, prim Programul Regional Vest, au oferit o experiență extrem de utilă pentru Primăria Timișoara. Acest mod de finanțare a oferit și posibilitatea derulării într-o perioadă mai scurtă, față de ceea ce ar fi însemnat implementarea direct pe fonduri europene.
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a tras luni concluziile asupra proiectului finalizat de reabilitare totală a bulevardului Stan Vidrighin.
„Noi am făcut lucrarea din fonduri proprii și ulterior am decontat din fonduri europene cheltuieli eligibile. Am făcut lucrul acesta ca să ne asigurăm că aceste proiecte de interes public au un ritm de execuție susținut și nu așteptăm după partea de implementare. Dacă am fi așteptat până când ADR a deschis aceste axe și până când puteam să semnăm contractele, nu eram aici la această conferință. Probabil eram pe șantier, undeva la 30% din lucrări executate”, a spus Lațcău.
El a făcut o succintă prezentare a sumelor investite de administrația Fritz în cele două mandate și concluzia a fost că, în medie, sumele investite în dezvoltarea infrastructurii orașului au fost în medie de 500 de milioane de lei, important fiind ca această tendință să se mențină și în următorii ani, cel mai bine până prin 2030. De asemenea, el a subliniat că este important ca investițiile să se realizeze, atât din bani europeni, dar și din fonduri publice, fiind evitată o blocare a investițiilor
”Important e ca suma sa fie investită până în 2030. Doar așa se pot rezolva problemele structurale ale orașului. Obiectivul fundamental este ca această cifră de 100 de milioane de euro să rămână o cifră pe care o investim în fiecare an, atât din fonduri publice, cât și din fonduri locale. Și e foarte important să facem această investiție și din fonduri publice, pentru că fondurile europene niciodată nu vor putea să fie un panaceu absolut care să rezolve întregime nevoile și problemele orașului”, a spus Lațcău.
Pentru primăria Timișoara urmează o nouă tranșă de finanțări europene, pe mobilitate.
”Noi pregătim deja următoare proiecte pe fonduri europene. Dacă alte orașe din zona de vest încă implementează proiecte prin această axă pe care noi le-am închis, noi deja ne pregătim ca în următoarele săptămâni să depunem o altă serie de proiecte pe mobilitate. Sperăm la sumele pe care să le absorbim să fie chiar mai mari cu ce am luat deja până acum.”, a mai spus Ruben Lațcău.
Având în vedere experiența dobândită, dar și modul de implementare a proiectelor, Lațcău a anunțat că primăria trebuie să aibă în vedere nu doar proiectele pe fonduri europene, pe care să le ”vâneze”, ci, în primul rând proiectele care sunt necesare comunității și dezvoltării orașului.
Reabilitarea Căii Stan Vidrighin a costat 101,2 milioane de lei, cu TVA, iar antreprenor principal a fost constructorul austriac PORR, alături de alte firme: CSV Infratech SRL; Swarco Traffic România; Vimato; Wiebe România; Electroechipament Industrial SRL; Sane; Longhersin.
Semnarea contractului a avut loc în martie 2021, termenul de realizare a investiției fiind 36 de luni. Demararea reabilitării a avut loc în aprilie 2022, termenul fiind, în cea mai mare parte respectat, cu întârzierile neprevăzute. Suma primită de primărie prin Programul Regio Vest fiind de 67,5 milioane de lei.