Acasă Actualitate Primăria Timișoara caută proiectant pentru regenerarea urbană a zonei Traian. Execuția se...

Primăria Timișoara caută proiectant pentru regenerarea urbană a zonei Traian. Execuția se presupune că va fi gata în 2028

DISTRIBUIȚI

Joi, 30 septembrie, Primăria Municipiului Timișoara a lansat licitația pentru atribuirea contractului de proiectare pentru obiectivul de investiții „Regenerare urbană – Zona Piața Traian”. Vorbim de un proiect prin care patru piețe și 12 străzi din zonă vor fi regândite, astfel încât să devină „un loc de recreere și relaxare pentru cetățeni, cu mai multe scuaruri, spații publice, culturale, verzi, pietonale și pentru biciclete”, după cum anticipează reprezentanții municipalității. Conform calendarului atașat, execuția lucrărilor ar trebui să se finalizeze prin 2028.

În cadrul acestei licitații, ca o noutate, vor fi acordate puncte suplimentare echipelor care au arhitecți sau peisagiști care au obținut un premiu sau mențiune în cadrul unui concurs la nivel național sau internațional pentru un concept de amenajare a unei zone urbane publice sau private. Ofertele se pot depune până în 8 noiembrie 2021.

„Mă bucur să pot anunța că Primăria Timișoara schimbă regulile jocului și în atribuirea contractelor publice prin punctarea suplimentară a calității și excelenței. Nu mai este suficient prețul cel mai scăzut pentru atribuirea unui contract care va schimba fața întregii zone pentru următoarele decenii. Nu ne mai mulțumim cu «ieftin», pentru că lucrările ieftine  s-au dovedit, în timp, extrem de scumpe. Vrem alături de noi, profesioniști de excepție, care au demonstrat că orașele se schimbă prin calitatea lucrărilor. La finalul lucrărilor, estimăm că într-un orizont de cel mult 5 ani, zona Piața Traian va fi un al doilea centru al orașului. Obiectivul final este ca în următorii ani Timișoara să redevină un oraș cu mai multe centre, așa cum ne-am angajat în programul de guvernare locală”, spune primarul Dominic Fritz.

După licitație, proiectul ar trebui să fie finalizat până în octombrie 2022, astfel încât acesta să fie recepționat o lună mai târziu. În decembrie 2022 va fi depus și proiectul de finanțare, prin POR, a execuției. Conform prognozei înaintate de reprezentanții primăriei, lucrările se vor desfășura între 2024 și 2028. Vor fi avute în vedere Piețele Traian, Romanilor, Acad. Coneliu Miloși și Petru Rareș, bulevardul 3 august 1919 și străzile Dacilor, Ștefan cel Mare, Zăvoi, Negruzzi, Caragiale, Mezincescu, splaiul Coloniei, Petre Ispirescu, Ecaterina Teodoroiu, Anton Pann, Cantacuzino, Mareșal Joffre/Ion Mihalache.

Concret, transmit reprezentanții primăriei, rezultatele finale în procesul de reabilitare a celor patru piețe și 12 străzi din zona Traian vor fi centrate pe nevoile timișoreanului de spațiu de relaxare și petrecere a timpului liber, verde, deplasare pietonală și velo, Vor apărea noi spații pietonale, o rețea de piste pentru biciclete, extinderi de zone verzi, refacerea unui fost parc care acum este asfaltat, accesibilizarea întregului spațiu pentru persoane cu mobilitate redusă (persoane cu dizabilități, persoane în vârstă, copii).

Finanțarea pentru implementarea proiectului de revitalizare a zonei Traian se va face cu fonduri europene. Prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020 vor fi finanțate parțial costurile de proiectare și prin Programul Operațional 2021-2027 vor fi finanțate lucrările de execuție. Termenul de depunere a ofertelor este 8 noiembrie, suma alocată fiind de 1.361.344,54 lei, fără TVA.

Comentarii

comentarii