Acasă Actualitate Primăria Timișoara, obligată să plătească încă 4,3 de milioane de lei către...

Primăria Timișoara, obligată să plătească încă 4,3 de milioane de lei către AFM, pentru raportarea greșită a deșeurilor între 2016 și 2020

DISTRIBUIȚI

Administrația Fondului pentru Mediu obligă Primăria Timișoara să plătească 4,3 milioane de lei pentru raportarea greșită a cantităților de deșeuri în perioada 2016-2020. Potrivit reprezentanților primăriei, diferențele între raportări și constatările realizate în ultimele luni sunt uriașe. Și primarul Dominic Fritz a oferit o reacție destul de categorică.

Datele indică faptul că sub un sfert din cantitatea de deșeuri declarată ca „valorificată prin reciclare” a și trecut prin acest proces, iar în ceea ce privește depozitele de deșeuri, diferența este de câteva zeci de mii de tone între realitate și raportări. Astfel, obligația reală de plată crește de la 7,5 milioane la 11,8 milioane de lei, diferența fiind cea care trebuie acum achitată.

„Mai exact, în perioada amintită, municipalitatea a declarat 131.000 de tone de deșeuri valorificate prin reciclare, însă inspectorii au constatat că această cantitate reală este de 30.000 de tone. Totodată, în perioada 2016-2020, municipalitatea a declarat că au fost depozitate aproape 527.000 de tone de deșeuri, însă în realitate această cantitate era de 612.000 de tone”, se arată într-un comunicat de presă al primăriei.

„Pe lângă gazul consumat în 2014, acum avem de plătit și minciuna că am fi reciclat mai mult decât în realitate. Timișoara, din păcate, a fost condusă de un țepar notoriu. Condamn ferm acest tip de a face administrație, în care se aruncă în viitor plăți curente, din motive politicianiste. Plătim azi aproape 4,3 milioane de lei pentru gunoiul băgat sub preș, la propriu, în anii 2016-2020. Nu doar că suntem buni de plată acum, am și ratat ani întregi pentru a pune la punct sistemul de valorificare a deșeurilor din Timișoara. Lucrăm cu toate firmele de salubrizare pentru a îmbunătăți serviciile de colectare și reciclare a deșeurilor. Întărim controlul Primăriei asupra trasabilității deșeurilor ca să declarăm realitatea reciclării, nu povești”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz, potrivit aceluiași comunicat.

Reprezentanții municipalității prezintă și prevederile actului normativ relevant: „Potrivit OUG 196/2005, Municipiul Timișoara are obligația de a reduce anual cantitățile de deșeuri eliminate prin depozitare, în cazul neîndeplinirii acestui obiectiv fiind obligată să plătească către AFM o contribuție de 100 lei/tonă (în anul 2016) și 50 de lei/tonă (în anii ulteriori). Astfel, conform legii, în 2016, municipiul era obligat să reducă cu 15% cantitatea de deșeuri eliminate prin depozitare față de anul anterior, în 2017 cu 25%, în 2018 cu 35%, iar din 2019 până în prezent cu 45% anual”.

Aceeași AFM a amendat în 2021 Colterm cu peste 20 de milioane de euro pentru lipsa certificatelor de poluare pentru anul precedent. În februarie 2021 a fost publicat numărul de certificate aferente poluării din 2020, iar până în aprilie conducerea companiei de termoficare trebuia să le și cumpere, lucru care nu s-a mai întâmplat decât parțial. Anterior depășirii termenului, consilierii locali trebuiau să se întâlnească în adunarea generală a acționarilor pentru a discuta problema, însă aceasta nu a mai avut loc până la urmă.

Comentarii

comentarii